Papa Leon, în vârstă de 71 de ani, a fost externat sâmbătă după-amiază din spitalul Gemelli din Roma, la patru zile după o intervenţie chirurgicală pentru cancer pulmonar, şi s-a întors la Vatican, transmite Reuters.
Suveranul Pontif a ieşit din spital fără ajutor şi s-a îndreptat spre maşina care îl aştepta, oprindu-se pentru a discuta cu persoanele adunate în faţa unităţii medicale.
Medicii au autorizat externarea după efectuarea ultimelor analize de sânge şi investigaţii imagistice toracice, care au confirmat evoluţia favorabilă a recuperării.
Papa a fost operat marţi pentru îndepărtarea lobului inferior al plămânului drept, după ce a fost diagnosticat cu adenocarcinom pulmonar, cea mai frecventă formă de cancer la plămâni.
Potrivit medicilor, intervenţia chirurgicală s-a încheiat cu succes, fără complicaţii. Echipa medicală nu a comunicat însă dimensiunea tumorii şi nici dacă boala s-a extins la ganglionii limfatici din apropiere, informaţii esenţiale pentru stabilirea prognosticului.
Papa Leon urmează să îşi reia duminică apariţiile publice, când va conduce rugăciunea tradiţională Angelus, la ora locală 12:00, în faţa credincioşilor reuniţi în Piaţa Sfântul Petru.
Diagnosticul a provocat îngrijorare la Vatican, având în vedere că Leon, ales Suveran Pontif în mai 2025, era considerat relativ tânăr şi energic. Boala a ridicat întrebări privind modul în care îşi va putea continua pontificatul şi activităţile publice.



























