Drumul Crucii, procesiunea tradiţională din Vinerea Mare, s-a desfăşurat la Colosseumul din Roma, cu texte alese de Papa Francisc pentru a reflecta suferinţa umanităţii. Suveranul Pontif nu a participat la ceremonie, el urmârind-o din Casa Santa Marta.
Dar prezenţa lui a fost palpabilă în meditaţiile pe care le-a ales personal pentru a aminti ziua crucificării lui Iisus Hristos. De fapt, fiecare dintre cele 14 opriri a prezentat mărturia şi rugăciunile bărbaţilor şi femeilor din vremea noastră, pe care a avut ocazia să-i cunoască şi să-i asculte în numeroasele sale călătorii apostolice şi care au trecut prin război, sărăcie, strămutare şi nedreptate în aproape fiecare colţ al globului, scrie vaticannews.va.
Coloseeumul
Tradiţia Drumului Crucii la Colosseum a început în secolul al XVIII-lea. A fost reinstalată în anii 1960 şi de atunci a fost sărbătorită în fiecare Vinere Mare – cu o scurtă absenţă din cauza pandemiei de Covid-19 – în magnificul amfiteatru roman.
În prezenţa a aproximativ 20.000 de credincioşi, prima oprire a început cu rugăciunea pentru a aduce lumină, cu o voce din Ţara Sfântă care încă suferă de absenţa păcii în lume şi care răsună alături de strigătele oamenilor suferinzi prinşi în acest „al treilea război mondial dus pe fragmente”
Procesiunea solemnă s-a desfăşurat în noapte, dând glas celor care sunt forţaţi să emigreze, care îndură violenţa traficanţilor şi nedemnitatea centrelor de detenţie; care îşi riscă viaţa în traversări maritime periculoase, care urmăresc cum familiile, prietenii şi conaţionalii şi femeile lor sunt ucişi de arme de foc, rachete şi mine. Care au smerenia să se roage Domnului să-i izbăvească de judecăţile pripite şi de condamnarea uşoară a aproapelui lor.
America, Africa, Asia, Orientul Mijlociu, Balcani
Tinerii din America Centrală i-au cerut lui Iisus să le dea puterea de a-şi lua viaţa în propriile mâini şi de a respinge compromisurile unei societăţi corupte, în timp ce o mamă sud-americană şi-a amintit de violenţa unui atac de gherilă care i-a rănit copilul şi a determinat-o să reflecteze la cum a fost pentru Fecioara Maria să vadă "chipul lui Isus învineţit şi însângerat”. „În chipurile desfigurate ale celor care suferă”, s-a rugat ea, „Fă-ne să Te recunoaştem, Doamne Isuse!”
Migranţii din Africa, Asia de Sud şi Orientul Mijlociu s-au descris ca fiind „răniţi de ură” şi au cerut iertare; la cea de-a şasea oprire, un preot din Peninsula Balcanică şi-a amintit de teroarea de a fi ţinut cu brutalitate prizonier de război, iar o femeie musulmană, „era pentru el ceea ce Veronica a fost pentru Iisus”: i-a adus ajutor, hrană şi speranţă. „Acum, până la sfârşitul zilelor mele”, a spus el, „mărturisesc ororile războiului şi strig: Niciodată război!”
Adolescenţii strămutaţi în interior au cerut puterea de a construi punţi de fraternitate şi de a duce învăţămintele din Evanghelie, în timp ce oamenii iubitori de pace din Asia de Sud-Est s-au rugat pentru convertirea celor care fac trafic cu arme şi cheltuiesc bani pentru armament în loc de mâncare.
O soră misionară din Africa Centrală şi-a amintit de ziua în care teroriştii au atacat-o, ucigând membri ai familiei, prieteni şi colegi. Una dintre surorile ei a dispărut şi nu s-a mai întors, lăsând în urmă „un râu de lacrimi” şi multe întrebări. „Doamne, de ce m-ai abandonat?” a întrebat ea, înainte de a înţelege că dragostea lui Iisus este lumina în mijlocul întunericului. „Vindecă-ne, Doamne Isuse”, a invocat ea, de frica de a fi neiubită, neînţeleasă, uitată.
Ucraina şi Rusia
La a zecea oprire a venit rândul a doi băieţi: unul din Ucraina, celălalt din Rusia. Primul a vorbit despre tristeţea de a fi nevoit să fugă de acasă şi de a fi separat de tatăl său, care a trebuit să rămână în Ucraina pentru a lupta. Al doilea a povestit despre durerea de a-şi pierde fratele care a murit pe front şi despre frica de război.” El a vorbit despre „un sentiment de vinovăţie” pe care nu îl înţelege şi a spus: „Să ne rugăm împreună ca să fie pace în lume, să fim cu toţii fraţi şi surori.”
Un tânăr din Orientul Apropiat şi-a amintit de calvarul său în timp ce el şi părinţii lui au fugit de violenţă şi s-au confruntat cu călătorii periculoase până când „localnicii ne-au primit cu braţele deschise, înţelegându-ne greutăţile”. Şi apoi, o mamă din Asia de Vest a povestit despre atacul teroriştilor asupra comunităţii sale în care fiul ei tânăr, vărul său şi vecinul ei au fost ucişi. În calitate de supravieţuitori, a spus ea, „încercăm să-i iertăm pe agresorul nostru pentru că Isus şi-a iertat călăii”. „Învaţă-ne”, a fost rugăciunea ei, „să facem primul pas spre reconciliere”.
A treisprezecea oprire a dat glas unei călugăriţe din Africa de Est, unde una dintre surorile ei misionare a fost ucisă de rebeli, iar la a paisprezecea oprire tinere fete din Africa de Sud au vorbit despre situaţia lor când au fost răpite de bărbaţi înarmaţi care „le-au dezbrăcat de haine. şi demnitate.” „Provincia noastră este şi astăzi un loc al lacrimilor şi al durerii”, au spus ei. „Îi cerem Domnului harul unei coexistenţe umane paşnice.”
Drumul Crucii, care deplânge cel de-al treilea război mondial fragmentar, aşa cum aminteşte atât de des Papa Francisc, s-a încheiat cu paisprezece „mulţumiri” Domnului Isus, pentru că a învins moartea şi pentru că a adus împăcarea "făcându-ne pe toţi fraţi şi surori, copiii aceluiaşi Tată".
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
