Statele Unite urmează să o sancţioneze pe Raportoarea Specială a ONU pentru Teritoriile Palestiniene, la Geneva, Francesca Albanese, anunţă secretarul de Stat Mark Rubio, care o acuză de ”eforturi ruşinoase” pentru ca Curtea Penală Internaţională (CPI) să ia măsuri împotriva unor oficiali americani şi israelieni, relatează AFP.
Marco Rubio a acuzat-o miercuri pe X pe Francesca Albanese de ”eforturi ilegitime şi ruşinoase vizând să incite Curtea Penală Internaţională să ia măsuri împotriva unor oficiali, întreprinderi şi conducători americani şi israelieni”.
El a denunţat apoi într-un comunicat critici dure formulate de către această expertă ONU la adresa Statelor Unite.
El o acuză că a recomandat CPI să emită mandate internaţionale de arestare pe numele premierul israelian Benjamin Netanyahu.
Marco Rubio o acuză de asemenea pe Francesca Albanese de faptul că a luat parte la ”activităţi părtinitoare şi răuvoitoare”, de ”antisemitism neruşinat” şi de ”susţinerea terorismului”.
Şeful diplomaţiei americane o acuză pe raportoarea ONU de faptul că a scris ”scrisori de ameninţare” mai multor întreprinderi americane în care a formulat ”acuzţaii nefondate” şi în care recomandă urmăriri ale acesteor întreprinderi şi conducătorilor lor.
”GENOCID” ISRAELIAN ÎN FÂŞIA GAZA
Francesca Albanese a prezentat, în iulie, într-o reuniune a Comsiliului ONU al Drepturilor Omului, un raport în care studia ”mecanisme ale întreprinderilor care susţin proiectul colonial israelian de deplasare şi de înlocuire a palestinienilor”.
În februarie, ea denunţa drept ”ilegal” şi ”complet absurd” un proiect de ocupaţie a Fâşiei Gaza şi de deplasare a populaţiei enclavei anunţat de către preşedintele american Donald Trump.
Preşedintele american anunţa atunci că vrea să preaa ”controlul” Fâşiei gaza devastate de război şi repeta că locuitorii enclavei ar putea trăi în Iordania sau Egipt, în pofida opoziţiei celor două ţări şi a palestienilor.
”Este ilegal, imoral şi iresponsabil. Este complet iresponsabil pentru că acest lucru va agrava criza regională”, deplângea experta ONU, reiterând acuzaţii de ”genocid” israelian în Fâşia Gaza.
”Ambasadorul israelian la ONU Danny Danon a salutat pe X decizia sceretarului de Stat american Marco Rubio şi a denunţat o ”campanie părtinitoare şi partizană împotriva Israelului şi Statelor Unite” a lui Francesca Albanese.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.