Papa Francisc a suferit miercuri o operaţie de trei ore într-un spital din Roma pentru repararea unei hernii, iar medicii spun că intervenţia chirurgicală a decurs bine şi sunt toate şansele ca suveranul pontif să nu aibă limitări în ceea ce priveşte călătoriile şi desfăşurarea altor activităţi după ce se va recupera, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

"Chiar a glumit cu mine despre momentul în care vom face a treia operaţie", a declarat chirurgul şef, doctorul Sergio Alfieri, care i-a făcut o primă operaţie abdominală Papei Francisc în 2021.

Alfieri, care a vorbit cu reporterii la spitalul Gemelli din Roma, a declarat că nu au fost descoperite alte afecţiuni sau patologii în timpul operaţiei.

Chirurgul a spus că Papa Francisc, în vârstă de 86 de ani, a reacţionat bine la anestezia generală şi se aşteaptă ca papa să rămână în spital timp de 5-7 zile. Dar medicul a avertizat că, deşi puternic, papa este în vârstă şi a avut recent o bronşită, aşa că vor fi luate lua toate măsurile de precauţie necesare în ceea ce priveşte momentul externării.

AUDIENŢE ANULATE PÂNĂ LA JUMĂTATEA LUNII IUNIE

Vaticanul a anunţat că toate audienţele private şi generale ale papei au fost anulate până la 18 iunie.

Atunci când a mai fost internat, în 2021, Papa Francisc a rostit rugăciunea tradiţională de duminică de la balconul spitalului.

Papa Francisc are planificate două călătorii în această vară, iar Alfieri a spus că nu vede niciun motiv medical pentru care papa ar trebui să îşi schimbe programul.

Singura recomandare pe care i-a făcut-o pacientului său este că trebuie să ridice obiecte grele. "S-a uitat la mine ca şi cum ar fi vrut să-mi spună 'Eu sunt papa. Eu nu ridic greutăţi'", a povestit doctorul Alfieri.

Vaticanul a anunţat sâmbătă că papa intenţionează să viziteze Mongolia între 31 august şi 4 septembrie, acesta urmând să fie unul dintre cele mai îndepărtate locuri în care a călătorit.

Înainte de aceasta, va vizita Portugalia între 2 şi 6 august pentru a participa la Ziua Mondială a Tineretului de la Lisabona şi pentru a vizita Sanctuarul de la Fatima. Vaticanul a publicat marţi un program oficial al călătoriei, dând de înţeles că aceasta a fost confirmată.

DE CE A FOST OPERAT PAPA FRANCISC

Papa Francisc a fost dus miercuri la spital după audienţa generală săptămânală din Piaţa Sfântul Petru, unde nu a dat niciun semn că urma să sufere o intervenţie chirurgicală planificată.

Operaţia a avut loc în spitalul administrat de Biserica Catolică, aflat la mică distanţă de Vatican şi care are un apartament la etajul 10 rezervat pentru papi.

Este a treia internare în spital pentru Papa Francisc de când cardinalii l-au ales în 2013 ca primul papă latino-american din istorie. De asemenea, operaţia suferită este cea mai recentă dintr-o serie de probleme de sănătate cu care Papa Francisc s-a confruntat în ultimii ani.

Un comunicat transmis de Vatican miercuri dimineaţă a precizat că operaţia a fost necesară pentru a repara un laparocel, o hernie care se formează uneori peste o cicatrice rezultată de obicei în urma unei intervenţii chirurgicale anterioare. Aceasta este mai frecventă la persoanele în vârstă şi poate fi cauzată şi de obezitate sau de slăbiciunea muşchilor peretelui abdominal. Alfieri a declarat că însuşi papa a decis marţi să se opereze a doua zi, după ce a făcut o tomografie computerizată la acelaşi spital. Starea papei provoca ocluzii intestinale dureroase, a spus Alfieri, adăugând că aceasta se înrăutăţeşte "continuu".

Papa Francisc a suferit o laparotomie, adică o operaţie abdominală deschisă, şi a fost folosită o proteză pentru a reconstrui peretele abdominal.

PROBLEMELE DE SĂNĂTATE ALE PAPEI FRANCISC

În iulie 2021, i s-a îndepărtat o parte din colon într-o operaţie menită să rezolve o afecţiune intestinală dureroasă numită diverticulită. El a declarat la începutul acestui an că afecţiunea a revenit şi îi afectează greutatea.

Papa Francisc a fost tratat timp de cinci zile la acelaşi spital la sfârşitul lunii martie pentru o infecţie pulmonară, iar luna trecută a lipsit de la audienţe timp de o zi din cauza unei febre.

Papa foloseşte adesea un scaun cu rotile sau un baston pentru a merge din cauza unor dureri persistente la genunchi. Anul trecut, el nu a vrut să se opereze la genunchi deoarece anestezia generală pentru operaţia la colon i-a adus efecte secundare neplăcute.
 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.