O bombă de 250 de kilograme din al Doilea Război Mondial a explodat la sfârşitul lui ianuarie în portul francez La Rochelle, în timpul unor operaţiuni de dragare, şi a cauzat pagube materiale, relatează Sud Ouest, citat de Le Figaro.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Dragorul D’Artagnan, la bordul căruia se aflau 36 de marinari, participa la 29 ianuarie la o operaţiune de fragmentare a rocii şi adâncirii accesului nautic în port, când nava a lovit o bombă de 250 de kilograme.

Braţul articulat al navei, folosit la curăţarea fundului apei, a lovit bomba în apropiere de o fostă bază de submarine din port.

Aproximativ 120 de kilograme de explozivi au explodat sub apă în acea dimineaţă.

Potrivit unui genist din cadrul Securităţii Civile, bomba cântărea 500 de livre, adică 250 de kilograme”, după fisura din braţul articlulat al navei şi ”vibraţiile resimţite până la Căpitănia Marelui Port maritim” la momentul exploziei.

Bomba datează din al Doilea Război Mondial, în timpul căruia una dintre flotilele naziste de submarine (U-boat) se afla în baza submarină.

Detonarea a cauzat pagube materiale, dar nava a fost reparată într-o săptămână.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.