Guvernul american anchetează o serie de incidente apărute în capitala Austriei care au implicat diplomaţi din SUA şi alţi membri ai personalului din administraţie, ce au raportat probleme de sănătate, relatează BBC.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mai mult de 20 de oficiali au raportat simptome similare Sindromului Havana - o misterioasă boală a creierului -, de când Joe Biden a preluat funcţia de preşedinte în luna ianuarie.

Sindromul este inexplicabil, însă oamenii de ştiinţă americani spun că este probabil cauzat de radiaţii microunde. A fost raportat prima dată în Cuba, în 2016 - 2017. Diplomaţi americani şi canadieni în Havana au acuzat diverse simptome, de la ameţeală la pierderea echilibrului, a auzului şi anxietate.

SUA au acuzat Cuba că derulează „atacuri sonice”, fapt negat de autorităţile din insulă, iar incidentele au dus la creşterea tensiunii dintre cele două naţiuni.

Un studiu academic făcut în SUA în 2019 a descoperit „anomalii ale creierului” în cazul diplomaţilor care s-au simţit rău, însă Cuba a respins acest raport.

Cazurile din Viena au fost prezentate iniţial de revista New Yorker, vineri, şi au fost confirmate ulterior de Departamentul de stat, care a spus că sunt anchetate.

Reuters a citat un comunicat al Ministerului austriac de Externe, care a precizat că lucrează împreună cu autorităţile americane pentru a afla cauza.

Viena este de mult timp un centru al activităţii diplomatice şi are reputaţia de centru al spionajului, mai ales în timpul Războiului Rece.

Capitala găzduieşte în această perioadă discuţii indirecte între Iran şi SUA privind încercarea de revenire la acordul nuclear din 2015.

Cazuri similare au fost raportate şi în alte locuri din lume, dar oficialii americani au spus că numărul celor din Viena este mai mare decât în orice alt oraş, cu excepţia Havanei.

În luna iunie, secretarul de stat Antony Blinken a anunţat o analiză amplă a cauzelor acestei boli.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.