Kremlinul nu a văzut încă scrisoarea secretarului american al Justiţiei Bill Barr care rezumă raportul procurorului special Robert Mueller după încheierea anchetei ruse cu privire la o complicitate între echipa de campanie a lui Donald Trump şi Rusia şi cu privire la obstrucţionarea justiţiei, a declarat duminică un purtător de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Nu suntem familiari cu raportul”, a declarat Dmitri Peskov, citat de agenţiile ruse de presă.

Barr afirmă în această scrisoare pe care a trimis-o Congresului american că Mueller nu a găsit probe care să arate că trump sau echipa sa de campanie s-au coordonat cu bună ştiinţă cu Guvernul rus pentru a se amesteca în alegerile americane din 2016. 

Evenimente
20 mai - Evenimentul News.ro “Energy Road - Energie la tine acasă”. Parteneri: AS & Partners, FPPG, Delgaz Grid, Hidroelectrica, Nuclearelectrica, Premier Energy, Romgaz
30 mai - Maratonul Fondurilor Europene. Parteneri: BCR, BRD, CEC
4 iunie - Eveniment Profit.ro: Piaţa imobiliară românească sub spectrul crizei occidentale. Ediţia a IV-a. Parteneri: 123Credit, Cushman and Wakefield
6 iunie - Maratonul Energiei
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.