Proiectul lui Boris Johnson de revenire - prin încălcarea dreptului internaţional - asupra anumitor angajamente asumate în cadrul Brexitului a trecut de un prim obstacol în Parlametul britanic, în pofida frondei unei părţi a taberei conservatoare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

După ce i-a lovit pe europeni în toiul negocierilor comerciale, proiectul de lege cu dispoziţii controversate privind Irlanda de Nord a fost adoptat luni cu 340 de voturi la 263, după o zi în care Camera Comunelor a reluat dezbaterile inflamate pe tema Brexitului, care a avut loc oficial la 31 ianuarie.

Această susţinere iniţială nu este o surpriză din perspectiva majorităţii de care dispune Johnson. Însă continuarea traseului parlamentar al acestui proiect se anunţă mai incert, din cauza examinării, la începutul săptămânii viitoare, a unui amendament care pune lacăt parlamentar oricărei schimbări parlamentare a Acordului Retragerii Regatului Unit din Uniunea Europeană.

Este necesară, de asemenea, aprobarea Camerei Lorzilor, Camera superioară a Parlamentului britanic, care spun că se tem de lovitura aplicată credibilităţii regatului pe scena internaţională.

Venit personal în faţa deputaţilor pentru a-şi apăra textul, Boris Johnson l-a catalogat drept ”esenţial în menţinerea integrităţii politice şi economice a Regatului Unit”.

Johnson a acuzat UE de folosirea dispoziţiilor menite să garantează pacea în Irlanda de Nord ca ”pârghie” în negocierile în curs şi de ameninţarea creării ”unei frontiere vamale în propria noastră ţară”.

Proiectul său de lege reprezintă ”o plasă de siguranţă”, o ”poliţă de asigurare”, de care ţara nu va fi nevoită să se servească, dacă Londra şi Bruxellesul ajung la un acord.

”Niciun premier britanic, niciun Guvern, niciun Parlament nu ar putea să accepte” asemenea condiţii, a argumentat el, răspunzând criticilor formulate de către cinci dintre predecesorii săi - de la John Major la Theresa May.

Fronda a continuat să crească în ultimele zile în cadrul majorităţii conservatoare, iar rebelilor li s-au alăturat luni fostul ministru al Finanţelor Sajid Javid, care a demisionat din Guvernul Johnson în februarie.

”EŞECUL” LUI jOHNSON

Proiectul de lege cu privire la piaţa internă britanică - care contravine, recunoaşte Guvernul, dreptului internaţional - încalcă unele părţi ale Acordului retragerii din UE, pe care Boris Johnson l-a semnat în urmă cu mai puţin de un an, după care şi-a făcut campanie lăudând un text ”fantastic”.

Tratatul prevede dispoziţii vamale speciale cu privire la Irlanda de Nord, menite să evite reimpunerea unei frontiere fizice între Irlanda, un stat membru UE, şi provincia britanică Irlanda de Nord, conform Acordului de Pace din Vinerea Mare din 1998, care a pus capăt ”tulburărilor” sângeroase de 30 de ani.

Proiectul britanic de lege ”subminează” acordul şi instituţiile pe care le-a creat, potrivit Partidului Sinn Fein (naţionalist), care susţine reunificarea Irlandei.

Irlanda de Nord urmează să rămână - timp de patru ani - supusă anumitor regelemtări europene, mai ales cu privire la schimburi de mărfuri. Însă, Londra acuză UE că ameninţă să refuze să introducă Regatul Unit pe lista ţărilor autorizate să exporte produse alimentare către acest teritoriu care face parte din el, ceea ce ar împiedica importuri în Irlanda de Nord din restul ţării.

”Acesta este acordul său”, ”bazarul său”, ”eşecul său”, a declarat deputatul laburist Ed Miliband, atacându-l pe Boris Johnson care ”pentru prima oară în viaţa sa” trebuie ”să-şi asume responsabilităţile”.

Europenii au dat Londrei ultimatum până la sfârşitul acestei luni să retragă dispoziţiile controversate, iar altfel o vor da în judecată.

În pofida acestor tensiuni puternice, negocierile cu UE cu privire la viitoarea relaţie comercială se reiau marţi la Bruxelles.

Negocierile anterioare nu au permis niciun progres major, mai ales cu privire la respectarea de către Londra a reglementărilor vizând să împiedice apariţia unei concurenţe neloiale la poarta UE şi la condiţiile accesului pescarilor europeni în apele britanice.

Cele două părţi au anunţat că un acord urmează să fie încheiat în octombrie, pentru a se evita un ”no deal”, care ar însemna impunerea unor taxe vamale între regat şi Uniune şi care ar risca să agraveze criza economică istorică provocată de covid-19.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.