Preşedintele rus Vladimir Putin urmează să semneze vineri anexarea a patru teritorii din Ucraina, însă era neclar, cu puţin înainte de ceremonia de semnare a anexării, ce teritorii anume din regiunile ucrainene Zaporijjea, Herson, Doneţk şi Lugansk urmează să fie anexate efectiv, scrie The Guardian.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Un purtător de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat presei că atacarea oricărei părţi a porţiunilor din Ucraina pe care Putin este pe cale să le anexeze, va fi considerată un atac al Rusiei însăşi.

Rusia revenidcă aproximativ 109,000 de kilometri pătraţi din teritoriul Ucrainei, reprezentând 18% din suprafaţa ţării, în afară de Peninsula ucraineană Crimeea, pe care a anexat-o în 2014.

În cazul în care Rusia reuşeşte să cucerească tot teritoriul pe care-l revendică, Putin ar anexa 22% din Ucraina.

Însă forţele ruseşti nu deţin controlul asupra întregului teritoriu pe care-l revendică.

Chiar vineri, în ziua anexării, liderul ”republicii popular” de la Doneţăk, Denis Puşilin, a recunoscut că bastionul rus de la Lîman este ”aproape încercuit” de către armata ucraineană.

Peskov a anunţat că întreaga regiune ucraineană Doneţk devine parte a Rusiei, însă este necloar dacă Rusia va anexa regiunile Herson şi Zaporijjea în întregime.

Rusia deţine, în prezent, controlul asupra a aproximativ 70% din regiunea Zaporijjea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.