Nave umanitare au salvat joi peste 1.000 de migranţi, din nouă bărci de cauciuc şi de lemn, în largul coastei Libiei, a anunţat Paza de Coastă italiană, citată de Reuters.
Vos Hestia, operată de Save the Children, a salvat peste 100 de migranţi, majoritatea din Bangladesh. Ei pluteau într-o barcă de cauciuc la aproximativ 35 de kilometri distanţă de coasta Libiei, în ape internaţionale.
De asemenea, o organizaţie neguvernamentală, Proactiva Open Arms, a anunţat joi pe Twitter că oficiali din Paza de Coastă libiană au tras în aer, ca act de intimidare, în timp ce salva 11 oameni dintr-o barcă mica. Nimeni nu a fost rănit şi migranţii au fost urcaţi la bordul unui vas umanitar.
Paza de Coastă libiană nu a comentat informaţiile.
Peste 65.000 de migranţi au ajuns de la începutul anului în Italia, cu aproape 18% mai mulţi decât în aceeaşi perioadă a anului trecut.
De când Uniunea Europeană şi Turcia au convenit să oprească fluxul de migranţi către Grecia, anul trecut, Italia a devenit principalul punct de intrare în Europa pentru refugiaţi şi migranţi. Un număr record de 181.000 de migranţi au ajuns pe ţărmul Italiei anul trecut.




























