Procurorul special Robert Mueller vrea să-l interogheze pe fostul purtător de cuvânt al echipei juridice a preşedintelui Donald Trump în cadrul unei investigaţii cu privire la o presupusă complicitate între Rusia şi echipa de campanie a miliardarului republican în vederea influenţării alegerilor prezidenţiale americane din 2016, afirmă o sursă la curent cu dosarul, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Mark Corallo i-a reprezentat pe avocaţii din afara Casei Albe ai lui Trump în cursul investigaţiilor federale şi ale Congresului în dosarul rus. El a demisionat în vară.

O sursă la curent cu dosarul a declarat, sub protecţia anonimatului, că interogatoriul urmează să aibă loc în două săptămâni.

Corallo poate fi interogat în legătură cu dezvăluiri potrivit cărora Trump ar fi dictat o declaraţie înşelătoare despre o  reuniune, în iulie 2016, a unuia dintre fiii săi cu un grup de ruşi, afirmă sursa citată.

Agenţiile americane de spionaj au stabilit că Moscova a acţionat cu scopul să influenţeze alegerile din 2016 în favoarea lui Trump. Moscova a respins orice amestec, iar Trump subliniază că nu a existat vreo complicitate.

Echipa lui Mueller investighează dacă a existat vreo complicitate între Moscova şi echipa de campanie a lui Trump ori încercări ale membrilor echipei miliardarului republican de a obstrucţiona investigaţia.

Corallo a demisionat în iulie în urma unor dezvăluiri de presă potrivit cărora echipa juridică a preşedintelui se reorganiza şi analiza modalităţi de a limita ancheta lui Mueller.

El nu a vrut să se implice sau să fie asociat cu atacuri ale Casei Albe şi ale unor oficiali de rang înalt de la Departamentul Justiţiei asupra lui Mueller, potrivit unei persoane la curent dosarul.

Într-un interviu pe care l-a acordat în iulie cotidianului The New York Times (NYT), Trump l-a atacat pe secretarul său al Justiţiei Jeff Sessions din cauză că s-a recuzat de la supervizarea dosarului rus, care a condus la numirea unui procuror special.

El a atacat atunci anchetatori din echipa lui Mueller, pe care i-a acuzat de conflicte de interese şi s-a declarat nemulţumit de adjunctul lui Sessions Rod Rosenstein.

Mueller, un fost director FBI, a fost numit în mai să conducă ancheta federală în care, până în prezent, au pledat vinovaţi fostul consilier pe probleme de securitate naţională Michael Flynn şi fostul consilier din campanie George Papadopoulos.

Fostul director al campaniei lui Trump, Paul Manafort, şi asociatul său Richard Gates au pledat nevinovat, între altele, faţă de acuzaţii de spălare de bani şi complot împotriva Americii.

Senatoarea Dianne Feinstein, democrata cu cel mai rang în Comisia Juridică a Senatului, una dintre cele comisii parlamentare care anchetează activităţile Moscovei în timpul campaniei, a cerut ca Mark Corallo să fie audiat în comisie luna viitoare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.