Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski i-a vizitat joi pe soldaţii ucraineni de pe linia frontului, felicitându-i pentru o contraofensivă reuşită în est împotriva trupelor ruse, în ciuda faptului că numărul acestora este copleştitor, fiind estimat de Vladimir Putin la „peste 700.000” de oameni, relatează AFP.
Preşedintele american Donald Trump a recunoscut joi că războiul din Ucraina nu este atât de „uşor” de rezolvat pe cât spera şi a spus că Vladimir Putin „l-a dezamăgit cu adevărat” alegând să continue ostilităţile.
La mai bine de trei ani şi jumătate de la începutul invaziei ruse în Ucraina, negocierile pentru încetarea conflictului se află într-un impas, deoarece poziţiile Moscovei, care cere Ucrainei să îi cedeze teritorii, şi ale Kievului par ireconciliabile. Prim-ministrul britanic Keir Starmer a spus joi, în conferinţa de presă susţinută alături de Donald Trump, că este necesar să se „intensifice presiunea” asupra lui Vladimir Putin.
13 octombrie - Oraşul meu acasă şi la birou (ediţia a IV-a)
Cele mai multe lupte se concentrează în continuare în Donbas, o regiune industrială, minieră şi foarte fortificată din estul Ucrainei, unde trupele ruse avansează încet.
„M-am întâlnit cu soldaţii noştri care participă la contraofensiva de la Dobropillia”, a anunţat Zelenski pe reţelele sociale, asigurând că armata ucraineană a „eliberat 160 km2” în această zonă.
I met with the warriors of the 79th Separate Air Assault Brigade. The fighters are now operating in a difficult sector – defending Myrnohrad and taking part in the Dobropillia counteroffensive operation.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 18, 2025
I had a substantive conversation with the servicemembers on many issues:… pic.twitter.com/Lsv8kMDRhS
În august, armata rusă a realizat o rară străpungere a apărării ucrainene în direcţia acestui oraş, care avea 28.000 de locuitori înainte de război. Ucraina a trimis atunci întăriri pentru a acoperi breşa.
„Pas cu pas, soldaţii eliberează teritoriul nostru: de la începutul operaţiunii, 160 km2 şi şapte localităţi au fost eliberate” în apropiere de Dobropillia, a afirmat Zelenski.
We are now conducting one of our counter-offensive operations at the Donetsk direction – in the Pokrovsk and Dobropillia areas.
— Volodymyr Zelenskyy / Володимир Зеленський (@ZelenskyyUa) September 18, 2025
Russian losses just since the start of this counter-offensive – in the Pokrovsk area alone, in these past weeks – are already more than 2,500, of which… pic.twitter.com/C1ijyOgKc1
În plus, armata ucraineană a „curăţat” peste 170 km2 şi alte nouă localităţi, a mai spus el, fără a da mai multe detalii. O sursă de rang înalt din cadrul puterii ucrainene a declarat pentru AFP că trupele ucrainene au eliminat trupele ruse din această ultimă zonă, dar fără a prelua controlul asupra ei.
Potrivit site-ului de cartografie militară DeepState, apropiat armatei ucrainene, dar care foloseşte surse deschide, forţele de la Kiev au recucerit aproximativ 45 km2 în sectorul Dobropillia, iar peste 200 km2 se află în „zona gri” disputată între cele două tabere. Potrivit acestei surse, armata rusă controlează încă parţial cel puţin două localităţi din cadrul capului de pod format în august.
SITUAŢIE DIFICILĂ LA POKROVSK ŞI KUPIANSK
În altă parte a frontului, forţele ucrainene se confruntă cu o situaţie care se deteriorează în jurul mai multor localităţi importante: nodul logistic Pokrovsk şi fortăreţele Kupiansk şi Kostiantînivka. În această din urmă localitate, cinci civili au fost ucişi joi dimineaţă într-un atac rus, potrivit poliţiei ucrainene.
La Kupiansk, luptele de stradă se desfăşoară în centrul oraşului, a afirmat DeepState, potrivit căruia trupele ruse au pătruns în apărarea ucraineană traversând o conductă de gaz.
Potrivit unei analize realizate de AFP pe baza datelor furnizate de Institutul American pentru Studiul Războiului (ISW), avansul armatei ruse rămâne puternic, dar a încetinit în august, cu 594 km2 capturaţi într-o lună şi peste 6.000 km2 într-un an.
Vladimir Putin a anunţat joi că peste 700.000 de militari ruşi au fost desfăşuraţi pe frontul din Ucraina.
NOU ATAC UCRAINEAN ASUPRA UNEI RAFINĂRII RUSEŞTI
Ucraina, la rândul său, a declarat că joi a lovit o nouă rafinărie din Rusia, la aproximativ 1.400 km de front, în regiunea Başkortostan, provocând un incendiu.
Aceste atacuri care vizează sectorul petrolier şi gazier rus s-au multiplicat în ultimele luni, o strategie care a dus la o creştere semnificativă a preţurilor la pompă în Rusia.
Pe de altă parte, Moscova şi Kievul au procedat joi la un nou schimb de rămăşiţe ale soldaţilor ucişi: Ucraina a raportat că a recuperat 1.000 de cadavre predate de Rusia, care a primit la rândul său 24. Acest nou schimb ridică la peste 12.000 numărul cadavrelor returnate de Rusia Ucrainei de la începutul anului. Cadavrele returnate de Ucraina Rusiei se numără cu sutele în aceeaşi perioadă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.