Ministerul rus al Apărării l-a convocat vineri pe ataşatul militar al Statelor Unite în Rusia pentru a-l informa printr-o notă că Moscova respectă ”strict” prevederile Tratatului Forţelor Nucleare Intermediare (INF), precizând în această notă că este la curent cu nota prin care Departamentului de Stat anunţă suspendarea participării americane la tratat, respinge categoric acuzaţiile ”nefondate” ale Washingtonului cu privire la încălcarea tratatului de partea rusă şi îi îndeamnă pe americani să revină la respectarea documentului prin eliminarea sistemelor de lansare a rachetelor de tip Mk-41, a rachetelor balistice cu rază intermediară de acţiune şi a unor drone care prezintă aceleaşi caracteristici cu cele interzise prin pact, anunţă Ambasada Rusiei în România într-un comunicat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Acuzaţiile americane ”nu corespund realităţii” subliniază ministerul în comunicat, în care prezintă nota.

Partea americană a eşuat să furnizeze vreo probă prin care să-şi susţină poziţia, în pofida ”deschideriitotale la un dialog substanţial pe tema îndeplinirii obligaţiilor părţilor prevăzute în Tratatul INF” a ministerului rus, se arată în comunicat.

”Este de subliniat că nu este primul an în care Statele Unite încalcă prevederile Tratatului INF”, continuă ministerul, acuzând Washingtonul că a ”creat condiţii în vederea producerii de rachete interzise de tratat”.

Ministerul îndeamnă partea americană, în notă, ”să ia toate măsurile necesare înainte de sfârşitul tratatului, pentru a reveni la o respectare strictă a tratatului, prin eliminarea: sistemelor de lansare vertizală de la sol (de tip) Mk-41 concepute pentru a lansa rachete de croazieră (de tip) Tomahawk; rachete-ţintă care au caracteristici asemănătoare rachetelor balistice terestre cu rază intermediară (de acţiune, abolite prin tratat) (şi) vehicule aeriene de atac fără echipaj ale căror caracteristici corespund definiţiei «rachetei de croazieră terestre» prevăzute în Tratat”.

Ministerul anunţă în comunicat că ataşatul militar al Statelor Unite în Rusia este ”invitat” la sediul său pentru a-i comunicată această notă.

Statele Unite şi Rusia tocmai şi-au suspendat participarea la Tratatul Forţelor Nucleare Intermediare (INF), ceea ce riscă să conducă la o relansare a cursei înarmării, potrivit unor experţi.

Tratatul INF, încheiat de Uniunea Sovietică şi Statele Unite în 1987, în timpul Războiului Rece, aboleşte o întreagă clasă de rachete terestre, cu o rază de acţiune cuprinsă între 500 şi 5.500 de kilometri.

Washingtonul, care acuză Moscova că încalcă acest tratat de dezarmare nucleară, a anunţat la începutul lui fenruarie lansarea procesului retragerii din Tratatul INF.

Rusia a ripostat în următoarea zi susăendânsu-şi şi ea participarea la acest acord considerat crucial.

În urma suspendării Tratatului INF, viitorul Tratatului START de reducere a arsenalelor nucleare, care expiră în doi ani, intră la rândul său în discuţie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.