Înaltul Comisar ONU al Drepturilor Omului Michelle Bachelet, aflată în colimatorul unor organizaţii de apărarea drepturilor omului, Statelor Unite şi uigurilor din străinătate, subliniază că vizita sa în China nu este o ”anchetă” şi că a îndemnat Beijingul să oprească măsuri ”arbitrare” vizând minoritatea musulmană uigură, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Michelle Bachelet a dat asigurări, într-o conferinţă de presă, la finalul vizitei sale în China, sâmbătă, că i-a ”auzit” pe cei care îi reproşează în ultimele zile faptul că nu critică Guvernul chinez.

Fosta preşedintă a Chile, în vârstă de 70 de ani, subliniază că le-a vorbit ”deschis” liderilor comunişti despre campania pe care aceştia o desfăşoară în prezent în regiunea Xinjiang (nord-vest) în numele luptei împotriva terorismului.

Această uriaşă regiune chineză a fost mult timp teatrul unor atentate sângeroase vizând civili, comise, acuză autorităţile chineze, de către separatişti şi islamişti uiguri - principalul grup etnic în regiune.

Xinjiangul, în care locuiesc 26 de milioane de persoane, face, de câţiva ani, obiectul unei supravegheri draconice.

Studii occidentale acuză Beijingul de faptul că a internat peste un milion de uiguri şi de membri ai altor grupuri etnice musulmane în ”tabere de reeducare”, că le-a impus ”muncă forţată” sau că i-a ”sterilizat forţat”. Statele Unite evocă un ”genocid”.

China a denunţat aceste raporturi drept părtinitoare şi vorbeşte despre ”centre de formare profesională” menite să dezvolte locurile de muncă şi să eradicheze extremismul.

China dezminte orice ”sterilizare forţată” şi subliniază că aplică politica naţională de limitare a naşterilor.

Mai multe asociaţii de apărarea drepturilor omului şi membri ai diasporei uigure acuză Beijingul de faptul că a prin în capcana campaniei sale antiteroriste un număr de persoane care nu au comis nicio infracţiune.

Potrivit acestora, uiguri au fost internţai doar în baza unui presupus extremism, din cauza unor bărbi prea lungi, unei călătorii suspecte în străinătate sau a unor credinţe religioase considerate prea puternice.

MANEVRĂ DE ”PROPAGANDĂ A GUVERNULUI CHINEZ”

Michelle Bachelet a îndemnat sâmbătă China să oprească măsurile ”arbitrare şi fără discernământ” ale campaniei sale împotriva terorismului la Xinjiang şi a denunţat, totodată, ”actele violente de extremism”.

Aceste declaraţii sunt considerate prea conciliante de către Congresul Mondial Uigur, o organizaţie a unor exilaţi din Germania, considerată separatistă de către Beijing.

”Dacă un Înalt Comisar ONU al Drepturilor Omului păstrează tăcerea, ea îşi încalcă datoria”, a denunţat organizaţia într-un comunicat.

”Demisia este singurul lucru semnificativ pe care-l poate face”, adaugă Congresul.

Organizaţia nonguvernamentală (ONG) de apărarea drepturilor omului Amnesty International deplânge faptul că Michelle Bachelet a căzut în ”foarte previzibila manevră a propagandei Guvernuli chinez”.

Presa oficială chineză a scris săptămâna aceasta că Bachelet a lăudat progresele Chinei în domeniul drepturilor omului - o informaţie pe care serviciile ONU nu le-a dezminţit, dar nici confirmat.

Per ansamblu, presa chineză a acoperit minimal vizitele lui Bachelet şi a publicat doar relatări foarte ”politicoase” ale întâlnirilor acesteia cu preşedintele Xi Jinping şi ministrul chinez de Externe Wang Yi.

”Unele ţări occidentale, animate de gânduri ascunse, au depus tot efortul să perturbe şi submineze vizita Înaltului Comisar. Jocul le-a eşuat”, şi-a exprimat satisfacţia sâmbătă seara un adjunct al ministrului chinez de Externe, Ma Zhaoxu.

Amnesty International a îndemnat-o pe Michelle Bachelet să-şi publice cât mai rapid raportul cu privire la Xinjiang, a cărei publicare a fost amânată în mai multe rânduri, avertizând că, altfel, acest lucru ”ar însemna trădarea victimelor şi familiilor lor”.

Mulţi uiguri spun că nu au veşti de la rudele lor internate.

”Această problemă şi altele au fost ridicate cu autorităţile”, a dat asigurări Michelle Bachelet, adăugând că a ”ridicat multe cazuri”.

Înaltul Comisar ONU şi-a apărat ferm vizita şi a dat asigurări că a avut un acces ”nesuprevizat” de către autorităţi la persoane cu care a dorit să se întâlnească în Xinjiang.

Michelle Bachelet a anunţat că s-a întâlnit, între alţii, cu membri ai societăţii civile şi cu liderul Partidului Comunist Chinez (PCC, unic) din regiune.

Această vizită în China a fost prima vizită a unui oficial ONU în domeniul drepturilor omului din ultimii 17 ani.

Ea a avut loc în urma unor negocieri dure între ONU şi Beijing.

Michelle Bachelet a vzitat, în Xinjiang, capitala Urumqi şi a anunţat că a vizitat o închisoare în localitatea Kashgar, unde s-a întâlnit cu deţinuţi. Ea a catalogat accesul aici drept ”destul de deschis, destul de transparent”.

Guvernul local al Xinjiangului i-a dat asigurări, a declarat ea, că reţeaua de ”centre de formare profesională” a fost ”desfiinţată”.

Michelle Bachelet a anunţat că a vizitat unul dintre aceste foste centre.

Detaliile vizitei sale nu au fost făcute publice.

Fosta preşedintă chiliană a fost plasată într-o ”bulă sanitară”, în numele situaţiei epidemice din China, care a ţinut-o departe de presa străină.

Statele Unite şi-au exprimat sâmbătă, ulterior, ”îngrjorarea” faţă de eventuale limite impuse de către Beijing în Xinjiang lui Michelle Bachelet, potrivit secretarului de Stat american Antony Blinken.

”Statele Unite rămân îngrijorate de vizita Înaltului Comisar ONU însărcinat cu Drepturile Omului Michelle Bachelet şi a echipei sale în Republica Populară China şi de eforturi ale acesteia din urmă de a restrânge şi manipula această vizită”, a declarat, citat într-un comunicat, Antony Blinken.

Condiţiile acestei vizite ”nu au permis o evaluare completă şi independentă a situaţiei drepturlor omului, inclusiv în Xinjiang”, în estul ţării sale, consideră şeful diplomaţiei americane.

Blinken se declară ”tulburat de informaţii potrivt cărora locuitori din Xinjiang au fost avertizaţi să nu se plângă sau să vorbească în mod deschis despre condiţiile din regiune.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.