Conservatorii cancelarului german Angela Merkel i-au înfrânt pe rivalii lor social-democraţi în alegerile legislative de duminică în Renania de Nord-Westfalia, cel mai populat land german, potrivit unor exit-polluri, relatează The Associated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Landul este un fief al Partidului Social-Democrat (SPD, centru-stânga), iar proiecţiile rezultatului scrutinului anunţă o lovitură dură la adresa rivalului lui Merkel în alegerile legislative din seprembrie, liderul SPD Martin Schulz.

Potrivit acestor exit-polluri realizate pentru posturile publice de televiziune ARD şi ZDF, Uniunea Creştin Democrată (CDU, conservatori) a obţinut 34,5% din voturile exprimate şi i-a înfrânt pe social-democraţi (30,5%).

Verzii, partenerii de coaliţie la nivelul landului ai SPD au obţinut doar 6% din voturile exprimate, potrivit acestor sondaje, ceea ce înseamnă că această coaliţie pierde majoritatea.

În schimb, Partidul Liber-Democrat (FDP, liberali) a obţinut 12% din voturile exprimate, iar partidul Alternativa pentru Germania (AfD, dreapta, populişti) au obţinut 7,5%, potrivit exit-pollurilor şi intră astfel în al 13-lea parlament regional.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.