Premierul britanic Theresa May se întâlneşte miercuri cu liderul opoziţiei laburiste Jeremy Corbyn, într-o încercare de a elabora un compromis în vederea Brexitului cu scopul de a evita ca Regatul Unit să iasă din Uniunea Europeană (UE) fără acord (”no deal”) la 12 aprilie, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Conducătoarea conservatoare i-a întins o mână adversarului său politic marţi seara şi şi-a anunţat intenţia de a le cere liderilor europeni o nouă amânare a datei Brexitului, pentru a-şi acorda timp să ajungă la o soluţie susceptibiă să fie în sfârşit acceptată de un Parlament care a respins, până acum, toate scenariile propuse.

”Unitatea naţională este necesară pentru a apăra interesul naţional”, a subliniat May, pentru a-şi justifica demersul, foarte rău primit de o parte a taberei sale, care se teme că ea ar putea să deschidă calea unui Brexit mai blând, sinonim cu relaţii economice strânse cu UE.

Până acum, şi unul şi celălalt au afişat poziţii diametral opuse.

May apără o ieşire din paiaţa unică şi uniunea vamală, pentru ca regatul să poarte o politică comercială autonomă şi să pună capăt liberei circulaţii a persoanelor, în timp ce Corbyn doreşte o uniune vamală strânsă şi a votat luni în favoarea rămânerii în piaţa unică.

În semn de protest, secretarul de stat însărcinat cu Ţara Galilor Nigel Adams a demisionat miercuri, catalogând drept o ”eroare gravă” demersul conducătoarei.

”Este clar acum că vom termina cu o uniune vamală. Acesta nu este Brexitul promis administraţilor mei”, a adăugat el în scrisoarea de demisie.

”Noi nu punem vreo condiţie prealabilă, dar nu este nici un cec în alb”, a declarat la rândul său ministrul Brexitului Steve Barclay la BBC.

Înainte de întâlnirea lor, prevzută luni după-amiaza, Theresa May şi Jeremy Corbyn se înfruntă în şefinţa săptămânală a interpelării şefei Guvernului în Camera Comunelor.

În cazul unui eşec al acestor discuţii, May preconizează să supună votului Parlamentului ”un anumit număr de opţiuni în vederea stabilirii căii de urmat”.

ALEGERI EUROPENE?

Răspunsul european este aşteptat miercuri după-amiaza, într-un discurs al preşedintelui Comisiei Europene (CE) Jean-Claude Juncker.

Referentul Brexitului în Parlamentul European (PE) Guy Verhofstadt a reacţionat deja, pe Twitter, apreciind că ”este un lucru bun faptul că Theresa May caută un compromis între partide. Mai bine mai târziu decât niciodată”.

În cadrul Partidului Laburist, unii membri, ca deputatul Ben Bradshaw, au primit oferta lui May cu circumspecţie, apreciind că ar putea fi vorba despre o ”capcană” menită fie ”să ducă la trecerea acordului dezastruos al doamnei May” prin Parlament, fie să învinovăţească Partidul laburist de eşecul Brexitului.

Guvernul nu a exclus să supună din nou acordul divorţului încheiat de May cu Bruxellesul la sfârşitul lui noiembrie votului deputaţilor, care l-au respins deja în trei rânduri.

În faţa unui deznodământ incert, mai mulţi deputaţi - conduşi de către laburista Yvette Cooper şi conservatorul Oliver Letwin - vor să supună votului parlamentarilor, miercuri seara, un proiect de lege menit să împiedice o ieşire fără acord (”no deal”) la 12 aprilie şi să obţină o amânare a Brexitului.

În contextul în care Brexitul urma să aibă loc vineri, la 29 martie, liderii europeni au acordat deja Londrei o amânare a datei, stabilite de-acum la 12 aprilie.

O nouă amânare este necesar să fie aprobată în unanimitate de către celelalte 27 de state membre UE, care se reunesc la Bruxelles într-un summit extraordinar consacrat Brexitului, la 10 aprilie.

O amânare după 22 mai ar implica faptul ca Regatul Unit să participe la alegerile europene prevăzute în perioada 23-26 mai, o eventualitate pe care guvernul britanic vrea să o evite.

Un purtător de cuvânt al Guvernului a recunoscut însă că Regatul Unit este susceptibil să înceapă pregătiri în vederea participării la scrutin, chit că le va întrerupe în cazul concretizării unui Brexit.

”Important este că putem anula participarea în alegerile europene până în ajunul ţinerii lor”, a subliniat el.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.