Martori ai atacului în Piaţa de Crăciun de la Strasbourg, marţi seara, l-au auzit pe presupusul autor strigând "Allah Akbar" (”Allah e mare”), a anunţat miercuri procurorului Parisului Rémy Heitz, într-o conferinţă de presă la tribunalul de mare instanţă din oraş, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Având în vedere locul ţintit, modul de operare al atacatorului, profilul său şi mărturii culese de la cei care l-au auzit strigând «Allah Akbar», secţia antiteroristă a parchetului Paisului s-a sesizat cu privire la fapte”, a declarat el.

ÎNCARCERAT ÎN GERMANIA

Pe de altă parte, presupusul autor al atacului - Chekatt Cherif, scrie presa -, soldat cu trei morţi şi 13 răniţi a fost încarcerat în Germania în 2016 în legătură cu spargeri, au anunţat miercuri autorităţile germane, relatează AFP.

Suspectul a fost condamnat la ”doi ani şi trei luni de închisoare, în 2016, cu privire la spargeri”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al Ministerului de Interne al landului Baden-Württemberg, unde a comis faptele suspectul.

El a ispăşit un pic peste un an de închisoare în Germania, după care a fost expulzat în Franţa, a precizat purtătorul de cuvânt.

Potrivit ziarului Tagesspiegel, el a spart un cabinet de stomatologie la Mainz, în 2012, de unde a furat bani şi dinţi de aur. patru ani mai târziu, el a spart o farmacie, la Engen, în apropiere de Konstanz.

Bărbatul în vârstă de 29 de ani, pe numele căruia există o ”fişă S” - privind ”securitatea statului” - suspectat că a ucis marţi seara trei persoane şi a rănit alte 13 era căutat în continuare miercuri.

Atacul a avut loc în sectorul celebrei Pieţe de Crăciun de la Strasbourg, în nord-estul Franţei, care se află de mult timp în centrul atenţiei autorităţilor.

În Germania, autorităţile germane au consolidat controalele de-a lungul Rinului, a anunţat purtătorul de cuvânt.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.