Mai multe persoane date dispărute în urma exploziei din Germania, urmate de incendii

Mai multe persoane date dispărute în urma exploziei din Germania, urmate de incendii

Mai multe persoane au fost date dispărute, iar altele au fost rănite în urma unei explozii produse luni dimineaţă la o instalaţie a companiei chimice BASF, în portul Ludwigshafen, din vestul Germaniei, au anunţat autorităţile şi grupul, relatează AFP.

"Explozia, urmată de incendii, a avut loc în timpul unor lucrări la un sistem de conducte", a arătat grupul german într-un comunicat în care a anunţat, la fel ca Primăria din Ludwigshafen, că "mai multe persoane (au fost) rănite, iar altele sunt în continuare date dispărute".

Cauzele acestui incident nu au fost stabilite deocamdată, iar BASF a îndemnat populaţia din vecinătate "să evite să rămână afară şi să ţină uşile şi ferestrele închise".

Operaţiuni de "disipare a aburilor", un procedeu utilizat în industria chimică, au fost oprite.

Poliţia locală a anunţat un incendiu de amploare la faţa locului, iar imagini difuzate pe reţele de socializare surprind o coloană densă de fum negru care se ridică deasupra portului fluvial al oraşului. O navă de pompieri a fost mobilizată la faţa locului, potrivit primăriei.

Primăria anunţă pe contul de Twitter că locuitorii se plâng de iritaţii la nivelul căilor respiratorii.

Instalaţia industrială Landeshafen Nord, unde a avut loc explozia, tratează, potrivit DPA, gaze, lichide inflamabile şi gaze lichefiate.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră