Preşedintele francez Emmanuel Macron are în vedere o campanie de vaccinare publică împotriva covid-19 ”între aprilie şi iunie”, după un prim val rezervat publicului celui mai fragil - la începutul lui 2021 -, a anunţat el marţi într-o conferinţă de presă comună cu premierul blegian Alexander De Croo, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului francez preconizează ”o primă campanie de vaccinare foarte ţintită, cu vaccinuri din prima generaţie”, ţinând cont de dozele de care urmează să dispună Franţa.

Ea va fi urmată de ”un al doilea val, între aprilie şi iunie, tot mai larg, în rândul marelui public, către vaccinarea unui număr tot mai mare” de oameni, a anunţat el.

La rândul său, premierul francez Jean Castex a anunţat în Adunarea Naţională (Camera inferioară a Parlamentului francez), că unele persoane din aziluri de bătrâni (Ehpad) vor fi vaccinate prioritar împotriva covid-19, în baza recomandărilor de luni ale Înaltei Autorităţi pentru Sănătate (HAS).

O categorie a personalului Ehpad va face de asemenea parte din acest ”prim val” de vaccinare, a prenizat premierul în cadrul unei sesiuni de interpelare a Guvernului.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.