Echipa bucureşteană Rapid a învins vineri seara, pe teren propriu, scor 3-1, formaţia FC Argeş, în etapa a zecea din Superligă. Echipa lui Daniel Pancu este lider în clasament, iar fiul lui Dan Şucu a închis tabela imediat după ce a intrat în joc,.
Prima mare ocazie a meciului din Giuleşti a aparţinut piteştenilor, care au lovit bara transversală a porţii lui Ungureanu, prin Luvambo, dar scorul a fost deschis de gazde, prin Grameni, în minutul 21, când mijlocaşul rapidist a înscris din pasa lui Stojilkovic. Elveţianul l-a încercat apoi pe Nikic cu un şut la colţul scurt, în minutul 31, iar portarul debutant în poarta Argeşului a rămas în prim plan după ce a mai respins, zece minute mai târziu, la dubla ocazie Kamara – Moruţan.
După reluare, Moruţan a trimis în transversală, din lovitură liberă, în minutul 51, pentru ca Grameni să reuşească dubla, în minutul 57, după ce l-a lobat pe Nikic. Oaspeţii au redus din diferenţă, în minutul 68, cu golul lui Oancea. În prelungiri, Pancu a decis să îl trimită în joc pe Andrei Şucu, fiul patronului, şi acesta a şutat din unghi, la prima sa fază, stabilind scorul final, Rapid – FC Argeş 3-1.
Rapid este lider în Superligă, cu 21 de puncte, dar aşteaptă meciul lui Dinamo. FC Argeş e pe locul 11, cu 11 puncte.
RAPID: Ungureanu – Onea, Sinyan (D. Ciobotariu 76), Kramer, Annan (Ouedraogo 69) – Vulturar, Grameni – Al. Dobre (Bubanja 76), Moruţan, M. Kamara (Petrila 68) – Stojilkovic (Şucu 90+4). ANTRENOR: Daniel Pancu
FC ARGEŞ: Nikic – Oancea, Tofan, Sadriu, Borţa – Alagbe (Ricardo Matos 88), V. Raţă (I. Rădescu 88) – Y. Pîrvu, S. Balaure (Idowu 58), T. Goncalves – Luvambo. ANTRENOR: Bogdan Andone
Cartonaşe galbene: D. Ciobotariu 86 / Y. Pîrvu 20, Sadriu 54, Borţa 77
Arbitri: Marcel Bîrsan – Marius Badea, Ionuţ Neacşu
Arbitri VAR: Adrian Costreie – Lucian Rusandu




























