Regatul Unit urmează să anunţe marţi ”o primă serie” de sancţiuni economice care vor ”lovi Rusia foarte puternic”, după ce a recunoscut independenţa regiunilor separatiste proruse din estul Ucrainei, iar altele vor urma ”în cazul unei invazii”, a anunţat Boris Johnson, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

În urma unei reuniuni de criză la Guvern, premierul britanic a anunţat că urmează să fie prezentate în Parlament, marţi, sancţiuni care vizează nu doar anumite entităţi, ci şi şi ”intereslee ruse cel mai puternic posibil”.

”Ele vor lovi Rusia foarte puternic şi vom face şi mai mult în cazul unei invazii”, a anunţat Johnson.

”Ţin să subliniez că este vorba doar despre o primă serie de sancţiuni economice britanice vizând Rusia, pentru că mi-e teamă că trebuie să ne aşteptăm la alte atitudini iraţionale din partea Rusiei”, a declarat el.

Boris Johnson estimează că preşedintele rus Vladimir Putin este ”hotărât să comită o invazie la scară mare a Ucrainei”, după ce a recunoscut luni independenţa celor două regiuni separatiste proruse Doneţk şi Lugansk.

El dă asigurări că, în cazul unei ”invazii la scară mare” şi luării cu asalt a Kievului, ”ceea ce pare să propună (Vladimir Putin)”, ”nimeni nu trebuie să se îndoiască de faptul că este absolut vital ca această acţiune, cucerirea altei ţări europene, să nu reuşească şi ca Putin să eşueze”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.