Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a declarat că nu există o agendă pentru un eventual summit între preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, acuzându-l pe liderul de la Kiev că a spus „nu la toate”. La rândul său, Zelenski acuză Rusia că face tot posibilul pentru a împiedica întâlnirea dintre el şi Vladimir Putin şi a îndemnat aliaţii Ucrainei să impună noi sancţiuni Moscovei, dacă aceasta nu manifestă interes pentru pace, relatează Reuters.
În cadrul emisiunii „Meet the Press with Kristen Welker” de la NBC, Lavrov a declarat că Putin a afirmat clar că este pregătit să se întâlnească cu Zelenski pentru a discuta un posibil acord de încheiere a războiului din Ucraina, cu condiţia să existe o agendă adecvată pentru o astfel de întâlnire, lucru care, potrivit lui, lipseşte în acest moment.
Atât Rusia, cât şi Ucraina încearcă să-i arate lui Donald Trump că sunt gata să încerce să încheie un acord de pace, pe care liderul american s-a oferit să-l medieze, acuzând în acelaşi timp cealaltă parte că nu este sinceră sau gata să negocieze cu bună-credinţă.
„Putin este pregătit să se întâlnească cu Zelenski când agenda pentru summit va fi gata. Iar această agendă nu este deloc gata”, a declarat Lavrov pentru NBC, adăugând că, prin urmare, nu este planificată nicio întâlnire pentru moment.
Lavrov a afirmat că Rusia a acceptat să dea dovadă de flexibilitate în privinţa unei serii de probleme ridicate de Trump la summitul SUA-Rusia de săptămâna trecută, dar a acuzat Ucraina că nu a dat dovadă de aceeaşi flexibilitate în discuţiile cu Trump şi aliaţii europeni care au urmat la Washington.
„El (Trump) a indicat clar – a fost foarte clar pentru toată lumea că există mai multe principii pe care Washingtonul consideră că trebuie acceptate, inclusiv neaderarea la NATO (a Ucrainei), inclusiv discutarea problemelor teritoriale, iar Zelenski a spus nu la toate”, a acuzat Lavrov. „El a refuzat chiar şi, aşa cum am spus, anularea legislaţiei care interzice limba rusă. Cum putem să ne întâlnim cu o persoană care se preface că este un lider?”, a continuat şeful diplomaţiei ruse.
Trump a impus termenul limită de 8 august pentru ca Putin să accepte încetarea războiului sau să se confrunte cu noi sancţiuni împotriva Rusiei şi a ţărilor care cumpără petrolul acesteia, dar a acceptat în schimb să se întâlnească cu liderul de la Kremlin la summitul de vinerea trecută din Alaska.
De atunci, Rusia nu a dat semne că ar fi dispusă să facă concesii, menţinându-şi majoritatea vechilor sale condiţii. A propus, în schimb, îngheţarea frontului în două regiuni ucrainene pe care le revendică şi şi-a exprimat disponibilitatea de a restitui eventual porţiuni relativ mici din teritoriul ucrainean pe care îl controlează.
Putin vrea ca Ucraina să renunţe la întreaga regiune estică Donbas, să renunţe la ambiţiile de a adera la NATO, să rămână neutră şi să nu permită trupelor occidentale să intre în ţară, au declarat pentru Reuters trei surse apropiate conducerii de vârf a Kremlinului.
ZELENSKI, DECLARAŢII ALĂTURI DE ŞEFUL NATO
Zelenski, care a declarat că nu doreşte să „ofere în dar” Rusiei niciun teritoriu, a afirmat vineri că Kremlinul face tot posibilul pentru a împiedica întâlnirea dintre el şi Putin. El a făcut apel la aliaţii Ucrainei să impună noi sancţiuni Moscovei, dacă aceasta nu dă dovadă de voinţă de a pune capăt războiului.
Într-o conferinţă de presă comună cu secretarul general al NATO, Mark Rutte, la Kiev, Zelenski a anunţat că au discutat despre garanţiile de securitate pentru Ucraina oferite de alte state. El a spus că garanţiile ar urma să fie similare cu articolul 5 din Tratatul NATO, care consideră un atac asupra unui membru al alianţei ca un atac împotriva tuturor.
„Acesta este începutul unui efort mare şi nu este uşor, deoarece garanţiile constau în ceea ce partenerii noştri pot oferi Ucrainei, precum şi în ceea ce ar trebui să fie armata ucraineană şi unde putem găsi oportunităţi pentru ca armata să-şi menţină puterea”, a spus Zelenski.
Liderul ucrainean a solicitat, de asemenea, aliaţilor ţării sale să exercite presiuni asupra Rusiei pentru a o determina să adopte „cel puţin o poziţie minim productivă”.
Zelenski a cerut în repetate rânduri ca Putin să se întâlnească cu el, iar preşedintele american Donald Trump a declarat că preşedintele rus a fost de acord cu o astfel de întâlnire când a vorbit cu el la telefon, în timpul vizitei de luni a liderilor europeni la Washington.
„Ruşii fac tot ce pot pentru a împiedica desfăşurarea întâlnirii”, a acuzat Zelenski vineri. „Spre deosebire de Rusia, Ucraina nu se teme de nicio întâlnire cu liderii”, a asigurat el.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.