Primarul Kievului, Vitali Kliciko, i-a trimis o invitaţie scrisă Papei Francisc în capitala ucraineană, pentru a-şi ”arăta compasiunea” faţă de poporul ucrainean, iar Suveranul Pontif i-a răspuns prin ”rugăciunea” sa, relatează AFP.
”Noi credem că prezenţa unor lideri religioşi din lume, în persoană, la Kiev, este esenţială în salvarea a mii de vieţi şi deschiderea căii păcii în oraşul nostru, în ţara noastră şi nu numai”, scria Vitali în această scrisoare, datată la 8 martie.
Presa a aflat despre această scrisoare marţi.




























