Ultimii militari ucraneni baricadaţi în oţelăria Azovstal, la Mariupol, au primit, de la Kiev, ordinul să înceteze ”să mai pere oraşul”, anunţă într-un mesaj video unul dintre comandanţii acestor combatanţi, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comandamentul Militar Superior a dat ordin să salvăm viaţa militarilor garnizoanei noastre şi să încetăm să mai apărăm oraşul”, anunţă comandantul Regimentului Azov, una dintre unităţile ucrainene prezente în oţelărie, Denis Prokopenko.

Ultimul buzunar al rezistenţei ucranene în acest oraş portuar, acest complex metalurgic uriaş, cu numeroase galerii subterane, săpate în perioada sovietică, a fost bombardat masiv de către ruşi.

Civilii din complex, inclusiv femei şi copii, au fost evacuaţi recent.

Moscova a anunţat vineri că peste 1.900 de militari s-au predat inamicului începând de luni.

”Naţionaliştii blocaţi în oţelărie au început să se predea. În prezent, 1.908 de persoane au depus armele”, a anunţat ministrul rus al Apărării Serghei Şoigu.

Autorităţile ucrainene vor să organizeze un schimb de prizonieri de război, însă autorităţile ruse au anunţat în mai multe rânduri că ele consideră că cel o parte dintre aceşti luptători nu sunt militari, ci combatanţi neonazişti.

”Am reuşit să salvăm civilii. Răniţii grav au primit ajutorul necesar. Am reuşit să-i evacuăm în vederea unui shimb (de prizonieri) ulterior”, anunţă în acest mesaj Denis Prokopenko.

”Procesul continuă” în vederea evacuării cadavrelor militarilor ucişi, adaugă el.

”Sper ca în curând familiile din întreaga Ucraină să-şi poată îngropa combatanţii cu onoruri. Glorie Ucrainei!”, încheie comandantul Regimentului Azov la Azovstal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.