O casă salvată la Roşia Montană găzduieşte voluntarii care restaurează patrimoniul local/ FOTO

În 2007, faţada Casei parohiale unitariene din Roşia Montană risca să se desprindă spre stradă. Prima intervenţie a urmărit să ţină clădirea în picioare, pentru ca lucrările să poată continua în anul următor. Astăzi, casa găzduieşte voluntarii programului „Adoptă o Casă”, care participă la restaurarea patrimoniului local.

Povestea ei şi intervenţiile asupra ansamblului greco-catolic şi Casei Reformate sunt prezentate în cel de-al cincilea episod al seriei „Cine ascultă o casă?”, realizată de Cronicari Digitali.

Într-un peisaj cultural modelat de minerit, casele parohiale şi bisericile păstrează istoria comunităţilor care au locuit aici. Recuperarea lor depinde de cercetare, de meserii tradiţionale şi de colaborarea cu oamenii locului. La Roşia Montană, intervenţiile continuă în campanii succesive, iar grija pentru clădiri presupune un angajament care se prelungeşte după încheierea lucrărilor.

Casa parohială unitariană şi voluntarii care se întorc în fiecare vară

Casa parohială unitariană nr. 391, reconstruită în 1933 peste o pivniţă boltită mai veche, a fost recuperată prin lucrări succesive la acoperiş, la zidărie şi la elementele din lemn. Amenajarea spaţiilor pentru voluntarii programului Adoptă o Casă al Asociaţiei ARA a oferit clădirii o utilizare legată direct de conservarea patrimoniului local.

Şcolile de vară reunesc studenţi la arhitectură, istorie şi construcţii, dar şi voluntari cu alte pregătiri. Casa oferă spaţii de cazare şi de lucru pentru cei care participă la intervenţiile asupra patrimoniului local. Echipa Asociaţiei ARA descrie campaniile care continuă an după an şi responsabilitatea pe termen lung faţă de acest loc.

O şură refăcută a deschis drumul restaurării ansamblului greco-catolic

La ansamblul greco-catolic, lucrările au pornit cu şura şi cu sprijinul voluntarilor „Adoptă o Casă”. Proiectele realizate pro bono, implicarea parohiei şi un brunch caritabil au precedat demersul pentru finanţare la Institutul Naţional al Patrimoniului. Preotul povesteşte cum o iniţiativă concentrată la început asupra anexei s-a extins la casa parohială şi la o parte a bisericii.

„De multe ori vin, stau la poartă, vreo două minute mă uit la casă şi după aia intru în curte”, mărturiseşte preotul implicat în restaurare. Pentru el, imaginea casei recuperate depăşeşte ceea ce credea posibil la începutul lucrărilor.
Casa parohială greco-catolică nr. 137 este legată de numele lui Simion Balint şi de etapa de construcţie din 1854. În apropiere, Biserica greco-catolică Adormirea Maicii Domnului, datată în 1741, a beneficiat de consolidări ale arcelor, introducerea unor tiranţi şi reparaţii ale şarpantei. Tabla de pe navă şi altar a fost înlocuită cu şindrilă. Aceste intervenţii reprezintă etape ale conservării ansamblului.

Casa Reformată şi cercetarea care precedă intervenţia

Casa Reformată, fosta casă parohială ridicată în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, a găzduit în timp oficiul parohial, locuinţe, spaţii comerciale şi o farmacie. Faţada simetrică spre stradă şi cursiva spre curte păstrează repere ale arhitecturii locale. Lucrările de restaurare urmăresc recuperarea unei clădiri care a avut, în etape diferite, funcţii religioase, comerciale şi de locuire.

Explicaţiile specialiştilor arată cât de mult contează cercetarea înaintea intervenţiei, dar şi adaptarea pe parcursul şantierului. Desfacerea tencuielilor poate dezvălui fisuri şi fracturi care cer sprijiniri suplimentare. Alegerea materialelor şi a tehnicilor de lucru trebuie să răspundă construcţiei existente şi degradărilor descoperite.

Şindrila şi mortarul de var ca lecţii de restaurare

Meşterii şindrilari din Albac explică alegerea lemnului şi prelucrarea lui manuală, iar specialiştii descriu rolul mortarului de var în eliminarea umezelii din zidării. Voluntarii şi studenţii învaţă aceste tehnici direct pe şantier. Transmiterea meseriei susţine atât intervenţiile de acum, cât şi posibilitatea de a îngriji clădirile în viitor.

„Dar clădirile fără oameni n-au niciun sens”, subliniază unul dintre specialişti, în noul episod „Cine ascultă o casă?”. Folosirea caselor, întreţinerea lor şi continuitatea echipelor de lucru susţin efortul de conservare. Verificarea acoperişului după o furtună, înlocuirea unei şindrile sau repararea la timp a unei porţiuni de tencuială fac parte din grija constantă pentru o clădire istorică.

Seria documentară video face parte din proiectul cultural „Cine ascultă o casă?” ediţia a V-a, derulat de Asociaţia Human Made Art prin platforma Cronicari Digitali, cu sprijinul Ordinului Arhitecţilor din România, din Timbrul de Arhitectură. Printre partenerii instituţionali se numără Institutul Naţional al Patrimoniului, Universitatea de Arhitectură şi Urbanism „Ion Mincu” din Bucureşti, Muzeul Naţional de Istorie a României şi Muzeul ASTRA.