Preşedintele american Joe Biden se va întâlni cu Donald Trump, care urmează să îi succeadă la Casa Albă în ianuarie, miercuri, la ora locală 11.00 (18:00, ora României), în Biroul Oval, a anunţat sâmbătă purtătoarea sa de cuvânt Karine Jean-Pierre, relatează BBC.
Joe Biden, care l-a sunat pe Trump pentru a-l felicita că a câştigat alegerile, s-a angajat joi să asigure un transfer de putere „paşnic şi ordonat” după ce Donald Trump a obţinut marţi o victorie răsunătoare în faţa democratei Kamala Harris, vicepreşedinta actuală a SUA.
Foşti adversari până în iulie, când Biden şi-a anunţat retragerea din cursa prezidenţială, preşedintele în exerciţiu şi preşedintele ales trebuie să se pregătească pentru instalarea următoarei administraţii Trump, în care personalităţi precum antreprenorul Elon Musk şi Robert F. Kennedy Jr. ar putea juca roluri importante.
Această întâlnire între Trump şi Biden fusese anunţată, dar până acum nu se ştia data exactă.
Donald Trump, care nu şi-a recunoscut niciodată înfrângerea suferită în 2020 în faţa lui Joe Biden şi a boicotat ceremonia de învestire a actualului preşedinte, a declarat joi că „aşteaptă cu nerăbdare această întâlnire” de la Casa Albă, potrivit echipei sale.
Magnatul imobiliar - ţinta a două tentative de asasinat în timpul campaniei, care a fost inculpat şi condamnat penal şi civil - are la dispoziţie 74 de zile pentru a-şi pune la punct echipa guvernamentală. Joi, republicanul a făcut prima sa numire importantă: Susie Wiles, arhitecta campaniei sale, va fi şefa sa de cabinet, un post ultra-strategic care nu a mai fost deţinut niciodată de o femeie.
Întâlnirile dintre Biden şi Trump au fost rare. Ei au putut fi urmăriţi la televizor de întreaga lume, în iunie, pentru prima lor dezbatere directă din cadrul alegerilor prezidenţiale, abordând subiecte ca economia, avortul şi politica externă. Prestaţia slabă a lui Biden la dezbatere a dus în cele din urmă la retragerea acestuia din cursa pentru Casa Albă în iulie şi el a fost înlocuit de Kamala Harris în fruntea listei democrate.
Cei doi au fost apoi fotografiaţi împreună la New York, pe 11 septembrie, la Ground Zero, pentru a comemora 23 de ani de la atacul terorist asupra Turnurilor Gemene. Fostul primar al oraşului New York, Michael Bloomberg, susţinător al Kamalei Harris, a stat între Biden şi Trump la eveniment.
Invitaţia post-electorală a lui Joe Biden către Trump este o tradiţie păstrată între preşedinţii care pleacă şi cei care vin. Cu toate acestea, când Trump a pierdut alegerile în faţa lui Biden în 2020, republicanul a rupt tradiţia şi nu a găzduit nicio astfel de întâlnire.
În plus, la întâlnirea lor directă din iunie anul acesta, de la dezbaterea televizată, ei nu şi-au strâns mâinile, aşa cum nu o făcuseră nici la dezbaterea din 2020. În schimb, la unica sa dezbatere cu Kamala Harris, Trump a dat mâna cu ea, la fel şi la evenimentul de la Ground Zero.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.