Secretarul general al NATO, norvegianul Jens Stoltenberg, a fost numit vineri la conducerea Băncii Norvegiei, a anunţat Ministerul norvegian al Finanţelor, începând de la 1 decembrie, o nominalizare care intervine în toiul unei crize între Occident şi Rusia în centrul căreia se află Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Jens Stoltenberg, în vârstă de 62 de ani, de formaţie economist, a anunţat însă dinainte că va putea prelua această funcţie eventual la 1 octombrie, după ce-şi încheie mandatul la conducerea NATO.

”El va prelua funcţia la momentul ales de Ministerul Finanţelor”, anunţă pe site, fără alte precizări, Guvernul norvegian.

Jens Stoltenberg, un fost premier şi un fost ministru al Finanţelor al Norvegiei, a fost ales în detrimentul lui Ida Wolden Bache, considerată principala sa rivală, în prezent vicepreşedinta Băncii centrale norvegiene.

Procesul desemnării guvernatorului a făcut să curgă multă cerneală în Norvegia, unde comentatori şi lideri politici s-au întrebat despre legăturile viitorului şef al Băncii centrale cu coaliţia aflată la putere, dominată de Partidul Laburist.

Jens Stoltenberg anunţa în decembrie că şi-a depus canddatura, la solicitarea Ministerului Finanţelor.

”Am fost contactat de către Ministerul (norvegian) al Finaţelor în noiembrie, care mă întreba dacă vreau să candidez la acest post. Am făcut-o. Este un post care mă motivează mult”, declara el AFP prin intermediul serviciului său de presă.

”Am fost clar cu Ministerul (norvegian) al Finanţelor asupra faptului că, dacă obţin acest post, nu voi putea intra în funcţie înainte să-mi închei mandatul la NATO, la 1 octombrie”, preciza el.

Actualul guvernator al Băncii Norvegiei, Øystein Olsen, urmează să se pensioneze luna aceasta, la vârsta de 70 de ani.

Interimatul, până la intrarea în funcţie a lui Stoltenberg, urmează să fie asigurat de către contracandidata sa înfrântă Wolden Bache, anunţă Guvernul norvegian.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.