Vicepreşedintele SUA, JD Vance, a declarat că Rusia a făcut „concesii semnificative” în vederea unei soluţionări prin negocieri a conflictului cu Ucraina şi că este încrezător că se înregistrează progrese, în ciuda lipsei unor evoluţii clare în direcţia încheierii conflictului, relatează Reuters.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

În cadrul emisiunii „Meet the Press with Kristen Welker” difuzată de NBC, Vance a declarat că preşedintele rus Vladimir Putin a făcut mai multe concesii, printre care şi faptul că Ucraina va primi garanţii de securitate împotriva unei viitoare agresiuni ruse.

„Cred că ruşii au făcut concesii semnificative preşedintelui Trump pentru prima dată în trei ani şi jumătate de conflict”, a declarat Vance. „Au recunoscut că nu vor putea instala un regim marionetă la Kiev. Aceasta era, desigur, o cerinţă majoră la început. Şi, mai important, au recunoscut că va exista o anumită garanţie de securitate pentru integritatea teritorială a Ucrainei.”

Ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, a declarat, într-un interviu difuzat duminică, că un grup de naţiuni, inclusiv membrii Consiliului de Securitate al ONU, ar trebui să fie garanţi ai securităţii Ucrainei.

Vineri, preşedintele american Donald Trump a reînnoit ameninţarea de a impune sancţiuni Rusiei dacă nu se vor înregistra progrese în direcţia unei soluţii paşnice în Ucraina în termen de două săptămâni, manifestându-şi frustrarea faţă de Moscova la o săptămână după întâlnirea cu Putin din Alaska.

Vance a declarat că sancţiunile vor fi analizate de la caz la caz, recunoscând că este puţin probabil ca noile sancţiuni să determine Rusia să accepte un armistiţiu cu Ucraina.

JD Vance a amintit de anunţul făcut de Trump în această lună privind aplicarea unei taxe suplimentare de 25% asupra produselor indiene, ca pedeapsă pentru achiziţiile de petrol rusesc de către New Delhi, ca exemplu de pârghie economică care ar putea fi utilizată în vederea obţinerii păcii.

„A încercat să clarifice faptul că Rusia poate fi reinvitată în economia mondială dacă încetează să ucidă, dar va continua să fie izolată dacă nu încetează să ucidă”, a spus Vance.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.