Ambasadorul israelian la Kiev Michael Brodsky. anunţă duminică faptul că Israelul urmează să primească 20 de militari ucraineni răniţi în cele şapte luni de război cu armata rusă, pentru a le acorda îngrijiri, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Israelul va primi pentru a-i trata pe 20 de militari ucraneni grav răniţi în război”, a anunţat într-un mesaj postat pe Twitter Michael Brodsky.

”Primii doi ajung în Israel azi (duminică) şi vor fi preluaţi de Spitalul Tel Hashomer”, situat în apropiere de Tel Aviv, anunţă ambasadorul, aflat în post la Kiev din 2021.

”Tratamentul include proteze şi reeducare”, precizează el.

O sursă medicală a confirmat AFP că doi militari ucraineni se aflau în drum către Israel, iar o purtătoare de cuvânt a Ambasadei Ucrainei la Tel Aviv a anunţat că primii pacienţi urmau să sosească ”în curând”.

Israelul - care a adoptat o poziţie prudentă, subliniind legăturile cu ambele ţări - s-a abţinut să trimită armament Ucrainei, însă i-a trimis echipament defensiv - căşti şi veste antiglonţ.

Centrul spitalicesc Sheba Tel Hashomer a deschis un spital de campanie în Ucraina timp de şase săptămâni.

Israelul îşi consideră relaţiile cu Rusia drept cruciale în menţinerea capacităţii sale de a efectua atacuri aeriene în Siria, în care Moscova este prezentă şi susţine regimul lui Bashar al-Assad.

Israelul ţinteşte în Siria grupări apropiate Iranului, inamicul său numărul unu.

Israelul are peste un milion de cetăţeni originari din fosta Uniune Sovietică. Zeci de mii de imigranţi din Rusia şi Ucraina au fugit în Israel de războiul rus din Ucraina, de la începutul invaziei ruse, în februarie.

Presa istraeliană scrie că tot mai ruşi eligibili să primească cetăţenia israeliană vin în Israel în prezent, fugind de mobilizarea parţială a rezerviştilor decretară miercuri de către preşedintele rus Vladimir Putin în Războiul rus din Ucraina.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.