ÎnsărcInatul cu recrutarea militară în regiunea rusă Habarovsk, în Extremul Orient, a fost suspendat din funcţie, anunţă luni guvernatorul regiunii, în urma convocării - din greşeală - a mii de persoane la Războiul rus din Ucraina, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Comisarul militar din kraiul (regiunea) Habarovsk Iuri Laiko a fost suspendat din funcţie. Acest lucru nu va avea nicio influenţă asupra obiectivului care ne-a fost stabilit de către preşedintele” Vladimir Putin, afirmă, într-o înregistrare video postată pe Telegram guvernatorul Mihail Degtiariov.

El nu precizează motivul exact al acestei suspendări, însă sugerează că are loc din cauza mai multor erori.

”În zece zile, mii dintre compatrioţii noştri au primit convocări şi s-au dus la comisariate militare. I-am trimis înapoi acasă pe jumătate dintre ei, pentru că nu îndeplineau criteriile de selecţie pentru a intra în armată”, anunţă guvernatorul.

”Mobilizarea parţială proveşte doar categoriile desemnate de către Ministerul (rus) al Apărării şi preşedintele (Vladimir Putin). Orice abuz trebuie să fie reprimat”, subliniază el.

Vladimir Putin a ordonat la 21 septembrie o mobilizare ”parţială” la luptă în Ucraina, unde armata rusă se află în dificultate.

În mod oficial, această mobilizare priveşte 300.000 de rezervişti cu experienţă militară sau competenţe utile.

Însă s-au semnalat numeroase cazuri de mobilizare a unor bătrâni, studenţi, bolnavi sau persoane fără experienţă militară, un lucru care a provocat nemulţumiri şi o reacţie a autorităţilor.

Vladimir Putin a cerut, săptămâna trecută, ”să se corecteze greşelilr” în cadrul acestei mobilizări, care a declanşat manifestaţii în Rusia şi fuga a mii de bărbaţi în străinătate.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.