Hamas a anunţat că este dispus să colaboreze cu Crucea Roşie pentru a livra ajutoare ostaticilor pe care îi deţine în Gaza, dacă Israelul îndeplineşte anumite condiţii, după ce un videoclip difuzat de organizaţie, în care apărea un prizonier emaciat, a stârnit critici vehemente din partea puterilor occidentale, relatează Reuters.
Hamas a declarat că orice colaborare cu Crucea Roşie este condiţionată de deschiderea permanentă a coridoarelor umanitare de către Israel şi de încetarea atacurilor în timpul distribuţiei ajutoarelor.
Potrivit oficialilor israelieni, 50 de ostatici se află în prezent în Gaza, dintre care doar 20 sunt consideraţi a mai fi în viaţă. Până în prezent, Hamas a interzis organizaţiilor umanitare orice fel de acces la ostatici, iar familiile acestora au puţine sau deloc informaţii despre starea lor.
Sâmbătă, Hamas a publicat al doilea videoclip în două zile cu ostaticul israelian Evyatar David. În acesta, David, slăbit până la schelet, este arătat săpând o groapă care, spune el în videoclip, este pentru propriul său mormânt. Braţul persoanei care ţine camera, care poate fi văzut în cadru, are o lăţime normală.
Videoclipul cu David a stârnit critici din partea puterilor occidentale şi a îngrozit israelienii. Franţa, Germania, Marea Britanie şi Statele Unite s-au numărat printre ţările care şi-au exprimat indignarea, iar Ministerul de Externe al Israelului a anunţat că va fi o şedinţă specială marţi dimineaţa în Consiliul de Securitate al ONU pe tema situaţiei ostaticilor din Gaza.
Duminică, prim-ministrul israelian Benjamin Netanyahu a anunţat că a cerut Crucii Roşii să acorde asistenţă umanitară ostaticilor în timpul unei discuţii avute cu şeful delegaţiei locale a CICR.
Într-o declaraţie, Forumul Familiilor Ostaticilor, care reprezintă rudele celor reţinuţi în Gaza, a afirmat că declaraţiile Hamas cu privire la ostatici nu pot ascunde faptul că „deţine persoane nevinovate în condiţii imposibile de peste 660 de zile” şi a cerut eliberarea imediată a acestora. „Până la eliberarea lor”, se arată în declaraţie, „Hamas are obligaţia de a le asigura tot ceea ce au nevoie. Hamas i-a răpit şi trebuie să aibă grijă de ei. Fiecare ostatic care moare va fi pe conştiinţa Hamasului”, au transmis familiile.
AU FOST AUTORIZATE PRIMELE LIVRĂRI DE COMBUSTIBIL DUPĂ CÂTEVA LUNI
În ultimele 24 de ore, alte şase persoane au murit de foame sau malnutriţie în Gaza, a anunţat duminică Ministerul Sănătăţii, în timp ce Israelul a declarat că a permis livrarea de combustibil în enclava aflată în pragul unei catastrofe umanitare după aproape doi ani de război.
Noile decese au ridicat la 175 numărul celor care au murit din cauza a ceea ce agenţiile umanitare internaţionale consideră a fi o foamete în curs de desfăşurare. Dintre aceste victime, 93 sunt copii.
Postul de televiziune egiptean Al Qahera News, afiliat statului, a declarat că două camioane care transportau 107 tone de motorină urmau să intre în Gaza, la câteva luni după ce Israelul a restricţionat sever accesul ajutoarelor în enclavă, înainte de a-l relaxa oarecum, pe măsură ce foametea a început să se răspândească. Nu a existat o confirmare imediată dacă cele două camioane cu motorină au intrat în Gaza din Egipt.
Ministerul Sănătăţii din Gaza a declarat că lipsa combustibilului a afectat grav serviciile spitaliceşti, obligând medicii să se concentreze doar pe tratarea pacienţilor grav bolnavi sau răniţi.
Livrările de combustibil au fost rare începând din martie, când Israelul a restricţionat fluxul de ajutor în enclavă, în ceea ce a numit o presiune asupra militanţilor Hamas pentru a elibera ostaticii rămaşi pe care i-au luat în atacul din octombrie 2023 asupra Israelului.
Israelul dă vina pe Hamas pentru suferinţele din Gaza, dar, ca răspuns la protestele internaţionale tot mai puternice, a anunţat săptămâna trecută măsuri pentru a permite accesul unui ajutor mai mare către populaţie, inclusiv suspendarea luptelor pentru o parte a zilei în unele zone, aprobarea paraşutării de ajutoare şi anunţarea unor rute protejate pentru convoaiele de ajutor.
Agenţiile ONU afirmă că paraşutările sunt insuficiente şi că Israelul trebuie să permită intrarea unui volum mult mai mare de ajutoare pe cale terestră şi să deschidă accesul în teritoriu pentru a preveni foametea în rândul celor 2,2 milioane de locuitori, majoritatea dintre aceştia fiind strămutaţi în mijlocul unor vaste zone de moloz.
COGAT a declarat că, în ultima săptămână, peste 23.000 de tone de ajutor umanitar au intrat în Gaza în 1.200 de camioane, dar că sute de camioane nu au fost încă deplasate către centrele de distribuire a ajutorului de către ONU şi alte organizaţii internaţionale.
Între timp, forţele aeriene belgiene au paraşutat duminică primul dintr-o serie de pachete de ajutor în Gaza, într-o operaţiune comună cu Iordania, a anunţat Ministerul belgian al Apărării.
Vineri, Franţa a început să arunce din aer 40 de tone de ajutoare umanitare.
CAMIOANE CU AJUTOARE JEFUITE
Biroul de presă al guvernului din Gaza, condus de Hamas, a declarat duminică că aproape 1.600 de camioane cu ajutoare au sosit de când Israelul a relaxat restricţiile la sfârşitul lunii iulie. Cu toate acestea, martori şi surse din Hamas au declarat că multe dintre aceste camioane au fost jefuite de persoane disperate şi de bande armate.
Peste 700 de camioane cu combustibil au intrat în Fâşia Gaza în ianuarie şi februarie, în timpul unui armistiţiu, înainte ca Israelul să îl rupă în martie, în urma unui conflict privind condiţiile de prelungire a acestuia, şi să reia ofensiva majoră.
Autorităţile locale palestiniene din domeniul sănătăţii au declarat că cel puţin 80 de persoane au fost ucise duminică de focuri de armă şi atacuri aeriene israeliene în enclava de coastă. Printre morţi se numără persoane care încercau să ajungă la punctele de distribuire a ajutoarelor din zonele sudice şi centrale ale Gazei, au declarat medici palestinieni.
Printre cei ucişi se află şi un membru al Societăţii Semilunii Roşii Palestiniene. Organizaţia a declarat că un atac israelian asupra sediului său din Khan Younis, în sudul Gazei, a provocat un incendiu la primul etaj al clădirii.
Războiul din Gaza a început când Hamas a ucis peste 1.200 de persoane şi a luat 251 de ostatici într-un atac transfrontalier asupra sudului Israelului, la 7 octombrie 2023. Războiul aerian şi terestru al Israelului în Gaza, o zonă dens populată, a ucis de atunci peste 60.000 de palestinieni, conform oficialilor din domeniul sănătăţii din enclavă.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.