Grecia insistă pe lângă Austria asupra admiterii imediate a Bulgariei şi României în Schengen, despre care Atena spune că ar fi în beneficiul întregii Uniuni Europene. Aflat la Viena, ministrul elen pentru migraţie şi azil, Notis Mitarakis, s-a întâlnit joi cu cancelarul Karl Nehammer, căruia i-a prezentat „Iniţiativa Greciei privind extinderea zonei Schengen cu România şi Bulgaria”, potrivit unui comunicat postat pe site-ul ministerului de la Atena. Săptămâna viitoare, ministrul elen vine la Bucureşti şi Sofia.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Grecia sprijină pe deplin intrarea Bulgariei şi României în Schengen, considerând că cele două ţări îndeplinesc toate condiţiile necesare în acest sens, a declarat de la Viena ministrul grec al migraţiei, Notis Mitarakis.

Atena a cerut preşedinţiei suedeze a Uniunii Europene să admită de urgenţă Sofia şi Bucureştiul în Schengen, a declarat ministrul Mitarakis.

El a prezentat la Viena cum cooperează cu guvernul bulgar pentru a face faţă valului de refugiaţi şi pentru protejarea frontierelor externe ale UE.

Potrivit guvernului elen, admiterea României şi Bulgariei în Schengen va contribui la dezvoltarea legăturilor comerciale în Uniunea Europeană.

„Ministrul pentru migraţie şi azil, Notis Mitarachi, a fost primit astăzi (joi - n.r.) la Viena de cancelarul austriac, Karl Nehammer, iar ieri (miercuri - n.r.) s-a întâlnit cu ministrul de interne, Gerhard Karner. Grecia ia iniţiativa de a sprijini cererea Bulgariei şi României de aderare la spaţiul Schengen. Această extindere va avea, de asemenea, beneficii directe pentru Grecia, deoarece de acum înainte vom fi uniţi terestru cu celelalte state membre ale Uniunii Europene, în cadrul zonei Schengen. În legătură cu această iniţiativă, suntem în contact cu Preşedinţia suedeză şi cu Comisia Europeană”, se arată într-un comunicat publicat pe site-ul Ministerului elen pentru Migraţie şi Azil.

„Grecia sprijină integrarea Bulgariei şi a României, întrucât aceasta va contribui la stimularea activităţii economice a ţării, printr-o conexiune terestră cu spaţiul Schengen şi va spori securitatea frontierelor externe ale UE”, se mai spune în comunicat.

„Grecia ia iniţiativa de a sprijini cererea Bulgariei şi României de aderare la spaţiul Schengen. Această extindere va aduce, de asemenea, beneficii directe pentru Grecia, care ar fi unită pe cale rutieră cu celelalte state membre ale Uniunii Europene. M-am întâlnit aici, la Viena, cu cancelarul austriac, domnul Karl Nehammer, şi cu ministrul de interne, domnul Gerhard Karner, iar săptămâna viitoare voi vizita Sofia şi Bucureştiul. Există probleme care trebuie rezolvate, în special probleme legate de migraţie, de protecţia frontierelor noastre externe, o problemă care necesită o politică europeană mai coordonată, dar şi mai strictă. Pentru această iniţiativă suntem în contact cu preşedinţia suedeză şi cu Comisia Europeană”, a declarat ministrul elen al migraţiei şi azilului, Notis Mitarachi, citat în comunicat.

Bulgaria şi România au aderat la Uniunea Europeană în 2005, iar în 2011 au finalizat cu succes procedurile de evaluare pentru integrarea lor în spaţiul Schengen, care a fost aprobată prin concluziile Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE din 9 iunie 2011. De atunci, Comisia Europeană a exprimat în mod repetat că cele două ţări sunt pregătite să adere la spaţiul Schengen. În 2022, la iniţiativa Bulgariei şi a României, a avut loc o nouă misiune a UE pe teren, care a confirmat faptul că cele două ţări continuă să îndeplinească în mod eficient standardele stricte ale spaţiului Schengen şi au un istoric exemplar în ceea ce priveşte punerea în aplicare a acestora. Această chestiune, precum şi integrarea deplină a Croaţiei în zona Schengen, a fost discutată în cadrul Consiliului Justiţie şi Afaceri Interne al UE din 8 decembrie 2022. În timp ce cererea Croaţiei a fost acceptată în unanimitate, cererile Bulgariei şi României au fost respinse din cauza obiecţiilor formulate de două ţări (Austria şi Ţările de Jos). Marea majoritate a statelor membre şi-au exprimat sprijinul pentru cele două ţări, subliniind că integrarea lor ar consolida credibilitatea şi securitatea Uniunii, precizează comunicatul Atenei.

CITEȘTE ȘI Ministrul bulgar de externe: 1 octombrie este o dată posibilă pentru aderarea Bulgariei la Schengen

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.