Serviciul ucrainean de Urgenţă prezintă miercuri o scurtă cronologie a prăbuşirii unui elicopter la Brovarî, soldată cu moartea a 18 persoane, inclusiv a ministrului ucrainean de Interne Denis Monastîrski şi a doi oficiali de rang înalt de la acest minister, relatează CNN.
Elicopterul s-a prăbuşit la ora locală 8.20 (şi ora României), anunţă într-o postare pe Telegram serviciile ucrainene de urgenţă.
Acesta a ”avariat o clădire a unei instituţii preşcolare într-un incendiu ulterior, geamurile unui bloc de 14 etaje şi trei maşini”.

Până la ora locală 9.06 (şi ora României), incendiul a fost ”localizat pe o suprafaţă de 500 de metri pătraţi”, iar până la ora locală 9.26 (şo ora României), incendiul a fost stins, precizează serviciile de urgenţă.
La intervenţie au participat 127 de oameni şi 30 de vehicule aparţinând serviciului, precizează acesta.




























