Curtea Supremă sud-coreeană, cea mai înaltă jurisdicţie din ţară, a confirmat joi condamnarea la 17 ani de închisoare cu privire la fapte de corupţie a fostului preşedinte Lee Myung-bak, în vârstă de 78 de ani, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Aflat la putere din 2008 în 2013, liderul conservator a fost eliberat pe cauţiune, în aşteptarea acestei hotărâri şi nu a fost prezent la Curtea Supremă. Presa sud-coreeană scrie că poliţia s-a dus la domiciliul său pentru a-l ridica.

Lee Myung-bak, care nu mai are niciun recurs posibil , riscă să ajungă după gratii, dacă nu beneficiază de o graţiere prezidenţială.

În Coreea de Sud, şefii statului ajung adesea la închisoare după ce pleacă de la putere, de obicei în urma unei alternanţe politice. Cei patru foşti preşedinţi aflaţi în viaţă au fost toţi condamnaţi.

Lee Myung-bak a fost găsit vinovat de corupţie în 2018 de către Tribunalul Districtului Central din Seul, care l-a condamnat la 15 ani de închisoare şi i-a aplicat o amendă în valoare de 13 miliarde de woni (zece milioane de euro).

În februarie, pedeapsa i-a fost mărită în apel, la 17 ani de închisoare, însă el a rămas în libertate, aşteptând ca cea mai înaltă jurisdicţie să se pronunţe.

Joi, Curtea Supremă a confirmat această condamnare şi a apreciat că fostul preşedinte a deturnat 25,2 miliarde de woni şi a primit mită în sumă de 9,4 miliarde de woni.

”Nu există nicio eroare juridică în condamnarea Curţii de Apel cu privire la fapte de corupţie şi deturnare de fonduri”, a anuţat într-un comunicat Curtea Supremă.

Fostul preşedinte, care a intrat în politică după o îndelungată carieră la Hyundai, a fost găsit vinovat de faptul că a primit mită de la grupul Samsung pentru a-l graţia pe fostul preşedinte al gigantului sud-coreean Lee Kun-hee, care a fost condamnat cu privire la evaziune fiscală.

Lee Kun-hee a decedat duminică.

Fostul preşedinte Lee Myung-bak s-a declarat ”doborât” de aceste acuzaţii şi a spus că l-a graţiat pe fostul conducător al Samsung, la acea vreme membru al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO), pentru ca acesta să poată lupta pentru a obţine ca Jocurile Olimpice (JO) de iarnă să aibă loc în ţară în 2018.

Samsung a negat, de asemenea, aceste acuzaţii.

Fostul preşedinte a fost recunoscut, de asemenea, drept adevăratul proprietar al DAS, o societate de piese de schimb auto care îi aparţinea, susţiea el, fratelui său, prin care ar fi deturnat zeci de miliarde de woni.

Park Geun-hye, preşedinta care i-a succedat lui Lee şi care a fost destituită în 2017 într-un răsunător scandal de corupţie, ispăşeşte în prezent o pedeapsă de 20 de ani de închisoare.

Predecesorul lui Lee, liberalul Roh Moo-hyun, s-a sinucis în 2009, după ce a fost interogat cu privire la suspiciuni de corupţie implicându-i familia, în cadrul unei anchete efectuate în timpul preşedinţiei lui Lee.

Roh a fost mentorul actualului preşedinte Moon Jae-in.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.