Fostul preşedinte cubanez Raúl Castro a reapărut în public cu ocazia unui eveniment militar organizat pentru a sărbători aniversarea unei ramuri a armatei responsabile de protecţia liderilor de vârf ai ţării, relatează AP.
Televiziunea de stat cubaneză a difuzat sâmbătă seara o înregistrare video de peste 10 minute în care apărea Castro, în vârstă de 95 de ani, îmbrăcat în tradiţionala sa uniformă militară de culoare verde-măsliniu, alături de garda sa de corp şi de nepotul său, Raúl Guillermo Rodríguez Castro. Ultima apariţie publică a fostului lider a avut loc la 13 august.
Televiziunea a relatat, de asemenea, că nepotul lui Castro a participat mai devreme în acest an la discuţii cu Statele Unite, care au impus insulei un blocaj petrolier şi financiar încă din ianuarie. Discuţiile s-au oprit de atunci, în timp ce sancţiunile s-au intensificat în ultimele luni.
RAÚL CASTRO REAPARECE TRAS RUMORES SOBRE SU SALUD
— El Nuevo País (@ElNuevoPais2026) September 7, 2026
Raúl Castro reapareció públicamente este sábado después de que medios y redes difundieran versiones que lo situaban en grave estado de salud.
El exmandatario cubano, de 95 años, asistió al acto por el 65.º aniversario de la… pic.twitter.com/HdwDM5RwNC
Autorităţile din ambele ţări au recunoscut că au avut loc discuţii în urma blocajului energetic, dar nu există nici o agendă, nici detalii care să fi ajuns în presă cu privire la aceste conversaţii.
Fostul preşedinte, care nu mai deţine nicio funcţie oficială în guvern sau în Partidul Comunist al insulei, apare rar în public. Recent au circulat zvonuri privind starea sa de sănătate, cu atât mai mult cu cât a lipsit pentru prima dată în ultimele decenii de la mitingul din iulie care marca cea mai mare sărbătoare a revoluţiei cubaneze.
În iunie, Departamentul de Justiţie al SUA a formulat acuzaţii de omor împotriva veteranului lider în legătură cu doborârea, în 1996, a unor avioane uşoare care aparţineau unei organizaţii anti-Castro. Avioanele intraseră în spaţiul aerian cubanez ca parte a unei campanii menite să înăsprească diverse sancţiuni şi să exercite presiune pentru schimbarea sistemului politic al insulei.
Sâmbătă, televiziunea cubaneză l-a arătat pe Castro mergând alături de înalţi oficiali militari şi luând loc în primul rând al unei săli de evenimente. El s-a ridicat în picioare de mai multe ori pentru a primi un certificat comemorativ şi a saluta participanţii.
„Este o onoare să particip alături de generalul de armată (Raúl Castro) la ceremonia care marchează cea de-a 65-a aniversare a Direcţiei de Securitate Personală. O agenţie ale cărei origini se întind cu mult înainte de 6 septembrie 1961, până în zilele luptei revoluţionare conduse de comandantul-şef (Fidel Castro)”, a scris preşedintele Miguel Díaz-Canel pe X duminică dimineaţă.
Postarea sa a inclus mai multe fotografii de la eveniment în care apare alături de Raúl Castro.
Blocada energetică impusă de SUA a agravat o criză care durează de cinci ani şi a avut un impact semnificativ asupra populaţiei şi economiei acestei naţiuni din Caraibe, incluzând întreruperi de curent care au durat peste 30 de ore.




























