O femeie germană, arestată în sudul Rusiei, cu o bombă artizanală în rucsac, care urma să fie declanşată de ”un islamist din Asia Centrală” într-un atac în apropierea unei instalaţii de securitate la Piatigorsk, în Caucaz, din ordinul Ucrainei, anunţă FSB

O femeie germană, arestată în sudul Rusiei, cu o bombă artizanală în rucsac, care urma să fie declanşată de ”un islamist din Asia Centrală” într-un atac în apropierea unei instalaţii de securitate la Piatigorsk, în Caucaz, din ordinul Ucrainei, anunţă FSB

O cetăţeană germană a fost arestată în regiunea Stravopol, în sudul Rusiei, după ce o bombă artizanală, care urma să fie folosită într-un ”atentat terorist” împotriva unui local al forţelor ruse de ordine, a fost găsită în rucsacul acesteia, anunţă luni serviciile ruse de securitate (FSB), relatează AFP.

Potrivit FSB, bomba pe care femeia o transporta urma să fie declanşată de către ”un islamist din Asia Centrală”, iar atentatul era planificat de Ucaina.

Cetăţeana germană, a cărei identitate nu a fost dezvăluită de FSB, s-a ”născut în 1969”, au anunţat  serviciile, citate de agenţii ruse de stat de presă.

Ea a fost antrenată în pregătirea acestui ”atentat” de către o persoană originară dintr-o ţară din Asia Centrală care acţona din ordinul Ucrainei, susţine FSB.

Potrivit FSB, acest dispozitiv exploziv artizanal urma să fie declanşat în apropierea unei instalaţii aparţinând forţelor de securitate în oraşul Piatigorsk, în Caucaz.

FSB a anunţat că un cetăţean al uneia dintre republicile din Asia Centrală ”născut în 1997” a fost identificat.

El este acuzat de faptul că urma să declanşeze dispozitivul exploziv, ”iar femeia urma să moară la faţa locului”.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră