Cadavrul unei femei decapitate a fost găsit în apartamentul său, la Paris, iar fiul mai mic al acesteia, care suferă de tulburări psihice, a fost plasat în arest preventiv după ce s-a predat duminică poliţiei, potrivit unor surse poliţiste şi judiciare, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Serviciile de salvare au găsit corpul victimei, în vârstă de aproximativ 60 de ani, înconjurat de cuţite, în apartamentul său, pe rue Théophile-Roussel, în arondismentul XII, a declarat o sursă din cadrul poliţiei, confirmând informaţii de presă. Capul femeii ar fi fost găsit în cuptor.

Parchetul Parisului, care s-a dus la faţa locului, a deschis o anchetă cu privire la ”omucidere voluntară”, iar investigaţiile au fost încredinţate celui de-al doilea district al poliţiei.

Potrivit unei a doua surse din cadrul poliţiei, suspectul este fiul mai mic al victimei, în vârstă de 33 de ani, care prezintă tulburări psihiatrice importante.

Potrivit unor informaţii BFMTV şi Le Parisien, el ar suferi de schizofrenie.

”Fiul victimei s-a prezentat brusc la poliţie şi a fost plasat în arest preventiv”, a declarat duminică o sursă judiciară.

Mama sa a depus oplângere împotriva sa în octombrie, în urma unor ameninţări cu moartea.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.