Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a fost reales la conducerea Partidului Justiţiei şi Adevărului (AKP, islamo-conservator) după aproape trei ani de absenţă, în urma intrării în vigoare a unei prime măsuri din cadrul reformei constituţionale adoptate prin referendum la 16 aprilie, a constatat o jurnalistă AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Cu 1.414 voturi, şeful nostru fondator a fost ales ca preşedinte”, a declarat Hayati Yazici, vicepreşedintele AKP, în urma unui vot al delegaţilor partidului, la Ankara.

Singurul candidat, Erdogan era sigur de alegerea sa la conducerea partidului, al cărui cofondator - în 2001 - este şi pe care a fost nevoit să-l părăsească atunci când a devenit preşedinte al ţării, în 2014, aşa cum prevedea Constituţia.

Zeci de mii de persoane au venit din întreaga ţară să asiste la Congresul extraordinar al AKP, convocat duminică în capitala turcă.

”Acest Congres este o nouă plecare”, a declarat Erdogan după anunţarea victoriei sale.

”De la lupta împotriva terorismului şi până la economie, de la extinderea drepturilor şi libertăţilor şi până la investiţii, perioada care va veni la impulsiona Turcia”, a spus el.

Preşedintele turc îl succedă astfel în funcţie pe premierul său Binali Yildirim, care conducea partidul din 2016.

Erdogan a obţinut pe 16 aprilie o victorie în referendumul cu privire la modificarea Constituţiei - care-i extinde amplu prerogativele - cu 51,41% din voturile exprimate.

Opoziţia contestă acest rezultat şi denunţă nereguli.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.