Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan îl atacă virulent pe premierul israelian Benjamin Netanyahu, pe care-l consideră ”principalul vinovat” de atacul Iranului în Israel, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

”Principalul vinovat de tensiunea care ne-a cuprins inimile în seara de 13 aprilie este (premierul israelian Benjamin) Netanyahu şi administraţia sa însetată de sânge”, denunţă şeful statului turc într-un interviu televizat.

”Ţintirea de către israel a Ambasadei Iranului la Damasc prin încălcarea dreptului internaţional şi a Convenţiei de la Viena a fost picătura care a umplut paharul”, consideră el.

”Cei care au rămas tăcuţi timp de luni de zile cu privire la atitudinea agresivă a Israelului au început imediat să condamne răspunsul iranian. Cu toate acestea, Netanyahu însuşi trebuie să fie condamnat primul”, subliniază el.

De la începutul Războiului în Fâşia Gaza, Recep Tayyip Erdogan este unul dintre cei mai virulenţi critici ai Israelului, pe care l-a catalogat drept un ”stat  terorist”.

Turcia a îndemnat duminică lla ”sdârşitul escaladării” în Orientul Mijlociu.

Ankara a avertizat că se teme de un ”război regional” în urma atacului direct fără precedent al Iranului în Israel, care a fost ”dejucat”, potrivit armtei israeliene.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.