Preşedintele egiptean Abdel Fattah el-Sisi declară starea de urgenţă pe o perioadă de trei luni, în urma atentatelor Statului Islamic vizând două biserici copte, soldate cu cel puţin 45 de morţi, transmite BBC News.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Şeful statului egiptean a ordonat anterior mobilizarea armatei în ţară.

CITEȘTE ȘI Bilanţul victimelor celor două atentate ale Statul Islamic vizând biserici copte din Egipt a crescut la 44 de morţi

Statul Islamic a revendicat atentatele cu bombă de la Tanta şi Alexandria.

Gruparea a ameninţat, într-un comunicat, cu noi atacuri.

Aceste două atentate din duminica Floriilor sunt ultimele dintr-o serie vizând minoritatea coptă din Egipt şi par că au fost comise în aşa fel încât să aibă un impact maximum, în timp ce credincioşii se adunau să sărbătorească Floriile.

Floriile sunt considerate una dintre cele mai importante sărbători din calendarul creştin şi marchează intrarea triumfătoare a lui Isus în Ierusalim.

Atacurile au fost comise cu trei săptămâni înaintea de vizita Papei Francisc în Egipt, menită să arate susţinerea Suveranului Pontif faţă de minoritatea creştină din ţară.

Papa a condamnat atentatele în timpul slujbei de Florii.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.