Superliga: Ebenezer Annan este noul fundaş stânga al Rapidului

Superliga: Ebenezer Annan este noul fundaş stânga al Rapidului

Ebenezer Annan este noul fundaş stânga al Rapidului, a anunţat clubul giuleştean pe site-ul oficial.

În vârstă de 24 de ani, fundaşul stânga ghanez se alătură echipei giuleştene sub formă de împrumut de la formaţia franceză AS Saint-Étienne, cu opţiune de cumpărare.

Născut pe 21 august 2002, la Accra, Annan a evoluat până acum în campionatele din Italia, Serbia şi Franţa.

Şi-a început aventura europeană în Italia, unde a făcut parte din sistemul de juniori al celor de la Bologna şi a evoluat ulterior pentru Imolese. În 2023, ghanezul a ajuns în Serbia, unde a jucat pentru la Novi Pazar, OFK Belgrad şi, în sezonul 2024/2025, fundaşul a cucerit titlul de campion alături de Steaua Roşie.

În vara anului trecut, Annan a făcut pasul spre fotbalul francez, fiind transferat de Saint-Étienne. În primul său sezon în Ligue 2, acesta a strâns 18 apariţii, acumulând peste 1.200 de minute în campionat.

Ebenezer Annan este internaţional ghanez şi a făcut parte din lotul “Black Stars” pentru meciurile de calificare la Cupa Mondială. 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Află mai multe despre
Recomandările editorilor
Ultima oră