Consecinţele politicii de înăsprire a imigraţiei promovate de administraţia Trump asupra rudelor militarilor americani continuă să se facă simţite. Tatăl imigrant al unui marinar american aflat la bordul portavionului USS Abraham Lincoln, desfăşurat în Orientul Mijlociu în timpul războiului cu Iranul, a fost reţinut de serviciile federale de imigrare, a precizat fiul său într-o postare pe Facebook.
Luis Manuel Aviles Roa, originar din Nicaragua, a fost arestat de Poliţia de Frontieră americană (Border Patrol) în urma unui control rutier la Key West, în Florida, a declarat duminică un purtător de cuvânt al Departamentului pentru Securitate Internă (DHS), sub autoritatea căruia se află Border Patrol, citat de AFP.
"Sunt în misiune de peste nouă luni, pe mare, în Orientul Mijlociu, la bordul navei USS Abraham Lincoln, luptând pentru o ţară care mi-a oferit totul", a scris fiul său, Joshua Aviles. "Tocmai am primit un telefon prin care mi s-a spus că tatăl meu a fost arestat de ICE", a adăugat el, precizând că tatăl său deţinea un permis de conducere, un card de asigurări sociale şi un permis de muncă.
"Am parcurs toate etapele la serviciile de imigrare pentru a-i obţine permisul de şedere şi pur şi simplu aşteptăm", a continuat tânărul. "Această situaţie este sfâşietoare pentru mine. Nu ştiu cum pot continua să lucrez peste douăsprezece ore pe zi ştiind că tatăl meu se află undeva, poate tratat ca un criminal."
DHS afirmă că Luis Manuel Aviles Roa a intrat ilegal în Statele Unite şi că va rămâne în custodia ICE în aşteptarea procedurii de expulzare. "Faptul că ai un membru al familiei în armată nu constituie un privilegiu care să-ţi permită să încalci legile ţării noastre", au declarat autorităţile americane.
Nava USS Abraham Lincoln a părăsit Orientul Mijlociu sâmbătă, după mai mult de 200 de zile fără a face escală. Potrivit unor parlamentari democraţi, această perioadă reprezintă un record în epoca modernă pentru o navă americană care a rămas atât de mult timp consecutiv pe mare. Aceştia au cerut explicaţii după ce familiile marinarilor şi-au exprimat îngrijorarea cu privire la deteriorarea condiţiilor de la bord.
Încă o rudă de militar expulzată
Luni, soţia unui sergent din armata americană, Cristy Maryori Villafranca-Trejo, a fost expulzată în Honduras. Mama unei fetiţe de şase ani, ea fusese arestată pe 11 iulie în cadrul unei "operaţiuni ţintite de control al imigraţiei" desfăşurată de ICE, fiind acuzată că a intrat ilegal în Statele Unite. Soţul ei, sergentul Hedar Leonel Turcios Juarez, a afirmat că agenţii ICE au reţinut-o în faţa unui magazin Walmart în luna iulie, sub privirile fiicei lor. Potrivit militarului, soţia sa părăsise Hondurasul în 2016 din cauza violenţelor care făceau ravagii în ţară. El s-a înrolat în armata americană şi a obţinut cetăţenia americană în 2024, după o misiune de nouă luni în Orientul Mijlociu, potrivit ABC News. Ulterior, a demarat demersurile necesare pentru ca soţia sa să obţină, la rândul ei, cetăţenia, sperând că statutul său de militar va permite accelerarea procedurii.
Conform unui bilanţ al Associated Press, ea este cel puţin a şaptea soţie sau persoană apropiată a unui militar american în serviciu activ care a fost expulzată de la începutul campaniei de înăsprire a politicii de imigraţie a lui Donald Trump, pe care preşedintele susţine că o conduce în numele securităţii interne
. Organizaţiile de apărare a drepturilor omului acuză însă această campanie că încalcă libertatea de exprimare şi garanţiile unui proces echitabil şi că creează un climat de nesiguranţă, în special pentru minorităţile etnice.




























