Guvernul spaniol al socialistului Pedro Sanchez se împotmoleşte pe zi ce trece într-un scandal de corupţie cu privire la contracte de achiziţie de măşti sanitare în timpul pandemiei covid-19, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Preşedinta Congresului Deputaţilor, al treilea om în stat, socialista Francina Armengol, căreia opoziţia de dreapta îi cere să demisioneze, a fost nevoită să se prezinte marţi în faţa presei pentru a-şi clama nevinovăţia.

Totul a început la 21 februarie, cu arestarea lui Koldo García Izaguirre, omul de încredere al unui fost ministru socialist al Transporturilor, José Luis Ábalos, un apropiat, până în 2021, al lui Pedro Sánchez.

Koldo García Izaguirre este suspectat de faptul că se află în centrul unei escrocherii care a permis unei mici societăţi, până atunci necunoscute, să obţină din martie şi până în iunie 2020, adică în cea mai dură perioadă a pandemiei, contracte în valoare de 53 de miliarde de euro, pentru a furniza măşti de protecţie diverselor administraţii.

Aceste contracte au generat comisioane - ilegale - în valoare de cel puţin 9,5 milioane de euro.

De la arestarea acestuia, ziarele - mai ales de dreapta - se ospătează zilnic cu acest scandal - denunit ”combinaţia Koldo” sau ”afacerea Kolo”.

Pentru  Guvern, fiecare zi aduce un noian de veşti proaste, plasându-l în defensivă împotriva unor acuzaţii tot mai violente ale dreptei.

Iniţial, Partidul Socialist (PSOE) l-a dat afară pe José Luis Ábalos, care refuza să demisioneze din postul de deputat, afirmând că n-are nimic să-şi reproşeze şi că nicio acuzaţie nu apasă asupra sa.

”L-AI ACOPERIT!”

Ulterior s-a aflat că judecătorul însărcinat cu ancheta considera că Ábalos a jucat un rol de ”intermediar” în această ”combinaţie”.

Partidul Popular (PP, dreapta), principala formaţiune din opoziţie, a subliniat că Sánchez l-a înlocuit pe Ábalos la o remaniere, în iulie 2021, şi susţine că această îndepărtare confirmă faptul că premierul era la curent cu ”afacerea” şi a vrut să îndepărteze un ministru jenant.

”Erai la curent şi l-ai acoperit!”, l-a acuzat săptămâna trecută pe Sánchez liderul PP Alberto Núñez Feijóo, fără să prezinte vreo probă.

De atunci, PP exploatează alte două piste, deschise de anchetă.

Ele vizează două contracte obţinute în 2020, în timpul pandemiei covid-19 de către această societate mică, aflată în centrul scandaului.

Aceste contracte au fost încheiate de două dintre cele 17 regiuni autonome din Spania, la acea vreme guvernate de către socialişti, şi anume Insulele Canare, în valoare de 12,2 milioane de euro, şi arhipelagul Baleare, în valoare de 3,7 milioane de euro.

Şeful Guvernului din Canare de la acea vreme, Ángel Víctor Torres, este din noiembrie ministru însărcinat cu Politica Teritorială.

În cazul Balearelor, Guvernul regional era condus atunci de către Francina Armengol, aleasă în august preşedintă a Congresului Deputaţilor.

”LINII ROŞII”

PP întreabă cum a putut Guvernul Balerelor să încheie un contract la o asemena sumă cu o societate pe care nu o cunoştea nimeni şi care a livrat, pe deasupra, măşti care nu corespundeau celor pe care le-a plătit.

Luni, PP i-a cerut în mod oficial demisia lui Armengol.

”Niciodată, niciodată în viaţa mea nu am dat instrucţiuni vreunuia dintre guvernele mele să semneze un contract cu vreo întreprindere sau alta”, a declarat aceasta din urmă marţi presei şi a dat asigurări că PP ”încalcă toate liniile roşii”.

Declaraţiile acesteia nu au fost suficiente să  pună capăt atacurilor PP, al cărui purtător de cuvânt, Miguel Tellado, i-a cerut din nou ”să renunţe la post cât mai repede”.

În plus, Parchetul Uniunii Euriopene (EPPO) a anunţat luni că anchetează cu privre la aceste două contracte încheiate de baleare şi Canare, în măsură în care măştile ar fi fost cumpărate cu bani provenind din fonduri europene.

Un prim cap ar putea să cadă miercuri, scrie presa spaniolă - al secretarului general al entităţii publice care gestionează porturile, Álvaro Sánchez Manzanares, care a comandat opt milioane de măşti, în valoare de 25 de milioane de euro, societăţii din centrul scandalului Koldo.

Acest scandal este cu atât mai delicat pentru Sánchez, în contextul în care acesta a ajuns la putere în 2018 în urma căderii Guvernului de dreapta de atunci din cauza unui uriaş scandal de corupţie, şi a făcut din integritate şi transparenţă caii săi de bătaie.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.