Două persoane au fost salvate dintr-o clădire cu două etaje, a cărei faţadă s-a surpat, la Haga, de către salvatori care căutau eventale alte persoane între dărâmături, relatează The Asociated Press.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Era neclar câte persoane lipseau, a anunţat un purtător de cuvânt al serviciilor muncipale de urgenţă, John Kardol.

Autorităţile cred că a avut loc o explozie din cauza unei aculumări de gaze naturale.

Dărâmăturile au cauzat pagube unor locuinţe vecine. Ele acopereau o parte a străzii, iar vehicule parcate îngreunau operaţiunile de căutare.

Două persoane, găsite într-o locuinţă, au  fost conduse la spital şi nu se ştia cât de grave erau rănile pe care le-au suferit, a declarat Karol.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.