Preşedintele american Donald Trump a afirmat că fratele său mai mic, Robert, "trece prin momente grele", iar vineri a fost la spitalul din New York unde acesta este internat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Trump avea mască pe faţă când a intrat la spitalul Presbyterian din New York, unde a stat aproximativ 45 de minute, scrie BBC.

Presa americană afirmă că Robert Trump, în vârstă de 72 de ani, este grav bolnav, însă nu se ştie motivul exact pentru care a fost internat.

"Sper că este bine. Trece printr-o perioadă grea. Am un frate minunat. Avem o relaţie grozavă din prima zi. Iar acum este în spital. Sper că totul va fi bine", le-a spus Trump jurnaliştilor înainte de a ajunge la spital.

După vizita la spital, Trump s-a dus la un club de golf de lângă Bedminster, New Jersey, unde îşi va petrece weekendul.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.