Tesla redenumeşte sistemul Full Self-Driving în Europa, pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare

Tesla redenumeşte sistemul Full Self-Driving în Europa, pentru a obţine aprobarea autorităţilor de reglementare

Tesla a început să utilizeze denumirea ”Tesla Assisted Driving” (conducere asistată) în locul ”Full Self-Driving” (conducere complet autonomă) pe site-urile sale europene, după ce autorităţile de reglementare au criticat vechea denumire ca fiind înşelătoare, în timp ce producătorul american de automobile electrice încearcă să obţină autorizarea tehnologiei în întreaga Uniune Europeană, transmite Reuters.

Schimbarea intervine după ce autorităţile germane au anunţat marţi că Tesla a propus redenumirea sistemului, considerat de directorul general Elon Musk drept un element esenţial pentru dezvoltarea viitoare a companiei.

Paginile Tesla din Slovacia, Germania, Spania şi Ţările de Jos redirecţionează acum utilizatorii către secţiuni intitulate ”Tesla Assisted Driving”. În Statele Unite, compania continuă să folosească denumirea ”Full Self-Driving (Supervised)”.

Mai multe autorităţi europene au avertizat că denumirea iniţială ar putea induce în eroare consumatorii, deoarece sistemul necesită supravegherea permanentă a şoferului, care rămâne responsabil din punct de vedere legal pentru conducerea vehiculului.

În Suedia, autorităţile pentru protecţia consumatorilor au solicitat agenţiei naţionale de transport să evalueze dacă promovarea tehnologiei Full Self-Driving ar putea crea impresia falsă că automobilele Tesla sunt capabile să circule complet autonom.

Autorităţile italiene au exprimat îngrijorări similare, potrivit unor documente guvernamentale consultate de Reuters.

Acestea au avertizat că denumirea ”Full Self-Driving”, împreună cu materialele publicitare ale Tesla, ar putea determina utilizatorii să creadă că vehiculele dispun de funcţii de conducere automată fără supraveghere, corespunzătoare unor niveluri superioare de automatizare, în special nivelului 3 din clasificarea SAE.

Tesla desfăşoară de mai mult timp o campanie pentru accelerarea autorizării sistemului în Europa, inclusiv prin încurajarea proprietarilor de automobile şi a susţinătorilor companiei să solicite autorităţilor naţionale aprobarea tehnologiei.

În septembrie, un proprietar Tesla din Norvegia a cerut administraţiei naţionale a drumurilor să clarifice dacă modificările aduse de companie prezentării sistemului răspund preocupărilor privind denumirea acestuia, potrivit documentelor obţinute de Reuters.

”Vă rog să nu spuneţi din nou doar că aşteptăm Uniunea Europeană, fără să explicaţi ce trebuie să facă între timp Tesla sau Norvegia”, a transmis proprietarul.

În prezent, opt state membre ale Uniunii Europene permit utilizarea sistemului, iar Slovacia urmează să devină a noua ţară care îl autorizează, posibil în următoarele zile.

Un vot la nivelul Uniunii Europene privind aprobarea tehnologiei, programat iniţial pentru octombrie, a fost amânat cel puţin până în decembrie, în condiţiile în care unele state, inclusiv Franţa, continuă testele suplimentare.

Elon Musk încearcă să accelereze extinderea tehnologiei de conducere asistată, pe care o consideră una dintre principalele direcţii de creştere ale Tesla, însă obţinerea aprobării europene rămâne condiţionată de evaluările tehnice şi de siguranţă ale autorităţilor de reglementare.

 

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.

Recomandările editorilor
Ultima oră