Doi americani care aduceau profesori să predea engleză în China au fost plasaţi în detenţie în această ţară, acuzaţi de acordarea de ”ajutor în trecerea ilegală a frontierei”, a anunţat joi diplomaţia chineză, confirmând astfel o informaţie de la Departamentul de Stat american, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Alyssa Petersen şi Jacob Harlan - directoarea şi, respectiv, proprietarul societăţii China Horizons - au fost reţinuţi la 27 şi 29 septembrie în provincia Jiangsu (est), a anunţat în faţa presei un purtător de cuvânt al Ministerului chinez de Externe, Geng Shuang.

Ei au fost ”eliberaţi pe cauţiune”, a declarat el, fără să precizeze când a avur loc eliberarea.

Potrivit familiei lui Alyssa Petersen, care a înfiinţat un comitet de susţinere online, aceasta din urmă este deţinută într-o închisoare în oraşul Zhenjiang.

Jacob Harlan se află în detenţie într-un ”hotel” situat în apropierea acestui oraş, potrivit site-ului de susţinere al acestuia.

Purtătorul de cuvânt a precizat că cei doi americani sunt suspectaţi de faptul că au ajutat alte persoane să treacă frontiera. El a adăugat că reprezentanţi consulari americani au putut să-i viziteze. ”Acest incident nu are nimic a face cu situaţia actuală a relaţiilor chinezo-americane”, a dat el asigurări.

RĂZBOI COMERCIAL

La Washington, un oficial de la Departamentul de Stat a anunţat cu câteva ore mai devreme că este la curent cu detenţia celor doi americani la Jiangsu, fără să precizeze motivele arestării.

China Horizons a anunţat într-un comuncat, postat pe Facebook la 12 octombrie, reţinerea celor doi conducători ai săi şi a avertizat că aceştia ar putea rămâne în detenţie ”timp de mai multe luni, eventual mai mulţi ani”.

”Ei sunt vizaţi de acuzaţii false”, denunţa compania, cu sediul în Idaho, în nord-vestul Statelor Unite, care aduce profesori de engleză în China în cadrul unor misiuni temporare.

Site-ul de susţinere al lui Jacob Harlan, care are cinci copii, precizează că acesta a fost arestat împreună cu fiica sa în vârstă de opt ani, la Weifang, în Shandong (est). Fata a fost urcată ulterior într-un avion către Statele Unite, potrivit aceleiaşi surse.

Aceste arestări intervin într-o perioadă de tensiuni între China şi Statele Unite, care se înfruntă de 18 luni într-un război comercial ce constă în creşteri ale taxelor vamale.

Cele două ţări se înfruntă, de asemenea, pe tema manifestaţiilor de la Hong Kong. Beijingul reproşează Washingtonului faptul că-i susţine pe contestatarii din fosta colonie britanică.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.