Cea mai înaltă jurisdicţie din Arizona a stabilit marţi că o lege din 1864 care interzice aproape toate avorturile este aplicabilă, o hotărâre simbolică cu multiple implicaţii electorale, cu doar câteva luni înaintea alegerilor prezidenţiale în acest stat din sudul Statelor Unite, relatează AFP.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

 Această lege interzice orice avort încă din momentul conceperii - mai puţin dacă viaţa mamei este în pericol.

Violul sau incestul nu sunt considerate drept excepţii valabile.

Procurorul general al Arizonei, democrata Kris Mayes, a avertizat însă de mult timp că nu va angaja nicio urmărire.

Legea din 1864, care a rămas ”adromită” de decnii, ”este de-acum aplicabilă”, a hotărât Curtea Supremă a Arozonei.

Judecătorii Curţii au stabilit că nimic nu se opune aplicării legii, după ce protecţia constituţională a avortului a fost anulată în 2022, făcând astfel fiecare stat responsabil să legifereze în acest subiect.

Legea nu urmează să fie pusă în aplicare pentru moment, însă situaţia s-ar putea schimba în funcţie de alegeri, în contextul în care procurorii sunt aleşi în Statele Unite.

Această hotărâre creşte miza electorală, odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale într-un stat-cheie în care Joe Biden l-a înfrânt pe Donald Trump cu un avans de doar 10.000 de voturi în 2020.

Luni, Donald Trump tocmai a subliniat că vrea să le lase mână liberă statelor americane să legifereze cu privire la avort, în cazul în care se întoarce la Casa Albă.

”Statele vor stabili prin vot sau printr-o lege sau poate prin ambele. Indiferent care este decizia lor, ea trebuie să aibă forţă de lege”, a declarat miliardarul.

Avortul reprezintă un cal de bătaie al mişcării conservatoare de mai multe zeci  de ani, însă anularea granaţiei federale a dreptului la avort s-a dovedit foarte nepopulară în rândul marelui public american în mai multe referendumuri recente.

Preşedintele american Joe Biden, care a făcut din problema accesului la avort o axă centrală a campaniei în vederea relaegerii sale, a denunţat o interdicţie ”crudă”.

El a denunţat această interzicere a avortului drept ”şi mai extrem(ist)ă şi periculoasă”.

El consideră că hotărârea justiţiei în acest stat din Vestul american, hotărâtor în alegerile din noiembrie, este rodul unor aleşi republicani ”care sunt hotărâţi să le smulgă femeilor libertatea lor”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.