Consiliul Naţional de Securitate german, condus de cancelarul Angela Merkel, se va reuni sâmbătă pentru a discuta despre atacul terorist de la Munchen, a declarat şeful de cabinet Peter Altmaier, citat de DPA.
Guvernul german a convocat o reuniune de urgenţă vineri, după atacul armat dintr-un centru comercial din Munchen.
Responsabili şi oficiali din Cancelarie – biroul Angelei Merkel – s-au întâlnit vineri noapte pentru a discuta situaţia. Şefa Guvernului, despre care nu se ştie exact unde este, nu a ajuns la întâlnire.
Bilanţul atacului armat de la un mall din Munchen a crescut la 11 morţi, spun medicii citaţi de La Repubblica.
Poliţia verifică în prezent dacă unul dintre cadavre, găsit pe o stradă din apropierea centrului comercial, este al unuia dintre terorişti.
Atacul - al doilea comis în Germania săptămâna aceasta - a avut loc imediat după ora locală 18.00 (19.00, ora României) la mallul Olympia-Einkaufszentrum, situat în partea de nord al oraşului Munchen. Acesta a fost evacuat.
Compania feroviară Deutsche Bahn a oprit traficul feroviar către gara din Munchen, care a fost evacuată, iar operatorul transportului din oraş, MVG, a oprit toate mijloacele de transport în comun - metrouri, autobuze şi trolee - pentru ca poliţia să poată prindă atacatorul sau atacatorii.
Susţinătorii grupării teroriste Stat Islamic au sărbătorit pe reţelele de socializare acest atac.




























