Conservatorul Marcelo Rebelo de Sousa, preşedintele Portugaliei şi candidat pentru un nou mandat, a câştigat alegerile prezidenţiale de duminică, primind 60,7% din voturile exprimate, nefiind astfel nevoie de un al doilea tur, potrivit TVE.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe Twitter Distribuie pe Email

Socialista Ana Gomes a încheiat cursa pe locul al doilea, cu 12,9% dintre voturi, în faţa candidatului de extremă dreapta, André Ventura, care a primit 11,9%.

Ceilalţi patru candidaţi - Marisa Matias, susţinută de Blocul de Stânga, comunistul João Ferreira, liberalul Tiago Mayan şi independentul Vitorino Silva - nu au depăşit pragul de 5 %.

Doar 39,5% dintre persoanele cu drept de vot s-au prezentat la urne, un procent totuşi mai mare decât era de aşteptat.

Portugalia se află acum în carantină, după ce a înregistrat cifre record de cazuri şi decese asociate Covid-19.

Rebelo de Sousa, în vârstă de 72 de ani, a spus după publicarea primelor date în urma votului: „Prima noastră misiune este să combatem pandemia”. 

Şeful statului a promis că va fi „preşedintele tuturor şi fiecărui portughez”.

Pentru alegerile de duminică au fost organizate mai multe centre, pentru a fi respectată mai uşor distanţarea fizică, şi peste 130.000 de oameni au votat anticipat.

Cu o populaţie de 10 milioane de locuitori, Portugalia a înregistrat peste 636.000 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 şi 10.469 de decese asociate, potrivit datelor Universităţii Johns Hopkins.

viewscnt

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.